Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Pacienţi din Arad, Timiș, Bihor, Cluj, Hunedoara investigaţi imagistic la Laboratorul de Cardiologie Intervenţională de la Judeţean

Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad realizează, prin Laboratorul de Cardiologie Intervențională, investigații RMN de tip cardiac. Această procedură nu ar fi fost posibilă fără parcursul investițional realizat de Consiliul Județean Arad în modernizarea unui dintre cele mai importante și sensibile domenii, și anume, cardiologia. În urmă cu cinci ani, când a preluat mandatul de președinte al Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca a înțeles că incidența bolilor cardiovasculare în județ impune o intervenție radicală în acest domeniu.

Pacienţi din Arad, Timiș, Bihor, Cluj, Hunedoara investigaţi imagistic la Laboratorul de Cardiologie Intervenţională de la Judeţean
Comentează 0

Prin colaborarea cu specialiștii din domeniu, între care dr. Adina Pop Moldovan, dr. Cristian Dina, dr. Radu Lala, s-a trecut la implementarea la Arad a unor metode moderne de diagnosticare și intervenție, ca Aradul să devină dintr-un furnizor de pacienți pentru alte județe un furnizor de servicii medicale pentru pacienți din alte județe.

În momentul de față, printr-un efort comun al Consiliului Județean Arad și al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, se lucrează constant pentru redimensionarea secției de Cardiologie. „Am început prin preluarea Laboratorului de Cardiologie Intervențională la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Am putut prelua acest laborator din sistemul privat și l-am dus în sistemul public pentru că am făcut economiile necesare la bugetul local, folosind fonduri europene pentru dezvoltarea județului, iar banii economisiți astfel i-am putut dirija înspre această investiție vitală pentru pacienții cardiaci din Arad. Am continuat investițiile cu un ecograf modern, pe secția condusă de doamna doctor Adina Pop Moldovan, un ecograf care diagnostichează afecțiunile cardiace în stadiu incipient. Am depus ca proiect cu finanțare europeană pe Programul România-Ungaria dezvoltarea secției de Cardiologie și susținem acest proiect și pe alte linii de finanțare în situația în care el nu va fi finanțat din sursa pe care noi am identificat-o inițial”, a declarat președintele CJA, Iustin Cionca.  

Dr. Radu Lala, medic cardiolog, a prezentat rezultatele pe care le-a obținut folosind aparatul RMN achiziționat de Consiliul Județean Arad din fonduri proprii.

În perioada ianuarie 2020 și până în prezent, un număr de 154 de pacienți, arădeni, dar și din alte județe cum ar fi Timiș, Bihor, Cluj, Hunedoara, au fost investigați imagistic. Pentru a-și spori competențele în utilizarea acestei proceduri, domnul doctor Radu Lala a participat la cursuri de RMN cardiac, desfășurate la Berlin și Milano.

„Investițiile noastre se traduc prin mai multe vieți salvate, pentru că sănătatea arădenilor este pentru noi o prioritate. Iar atunci când acest lucru se îmbină cu efortul cadrelor medicale, a unor oameni de excepție, care pun pasiune în profesia lor, rezultatele se văd”, a declarat Iustin Cionca, președintele CJ Arad.

Vă reamintim că aparatul RMN a fost achiziționat de Consiliul Județean Arad din fonduri proprii. În anul 2016 s-a solicitat Guvernului României fonduri pentru un RMN. Banii au venit la sfârșit de an, iar Ministerul Sănătății nu a fost de acord ca aparatul RMN să fie achiziționat în anul următor și i-a luat înapoi la București. În aceste condiții, s-au alocat din bugetul Consiliului Județean bani pentru cumpărarea aparatului RMN. Deși, la vremea respectivă, consilierii județeni PSD s-au opus cumpărării RMN-ului, Consiliul Județean l-a cumpărat și a reușit apoi să îl deconteze din fonduri europene pe proiectele pe Retrospectivă.

 

Galerie foto (4)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite