O nouă acțiune de deratizare în municipiu
Primăria Municipiului Arad va întreprinde prin intermediul operatorului specializat, în intervalul 25 -29 iulie 2022, a doua acțiune de deratizare (combatere rozătoare) pe domeniul public şi privat al municipiului Arad (prima trecere). Această activitate are ca scop reducerea substanțială a populației de șoareci și șobolani și menținerea acestora la un nivel numeric cât mai scăzut.
Tratamentul specific de deratizare defensivă se va aplica pe spaţiile deschise, zonele verzi din parcuri, scuaruri, pieţe, zone demolate și/sau neconstruite de pe domeniul public al municipalității, imobile sau terenuri dobândite de Municipiul Arad, zonele căminelor de vizitare ale reţelei de canalizare, zonele de depozitare ale deșeurilor menajere din platformele gospodăreşti și punctele de colectare precum și în locurile unde există focare declarate care pun în pericol sănătatea oamenilor și a animalelor, în cartierele de locuințe individulale sau în cele de blocuri unde se constată că există focare de infestare, la solicitarea/sesizarea populației sau ale unor instituții. În cazul unor condiții meteorologice nefavorabile, acțiunea se va decala corespunzător.
A doua trecere urmează să aibe loc în intervalul 08 - 12 august 2022.
În funcție de gradul de infestare, deratizarea se realizează prin amplasarea strategică de stații de intoxicare alimentate cu raticid. Produsele biocide utilizate sunt: Varat Block, produs de tip 14 (Rodenticid) - sub formă de momeală gata utilizabilă (cuburi cerate) și Ratibrom 2 Pellet, ambele avizate și certificate de Ministerul Sănătății și fac parte din lista produselor avizate pentru profilaxia sanitar umană.
Antidotul în caz de ingerare accidentală: Vitamina K1.
Pentru eficienţă, activitatea de deratizare trebuie tratată în mod unitar, atât pe domeniul public cât şi privat la nivelul localităţii, motiv pentru care se face apel la cetățeni, asociațiile de locatari/proprietari, la agenții economici și la instituțiile de pe raza municipiului să efectueze tratamente de deratizare pe proprietăți, clădiri, în subsolul blocurilor, odată cu acțiunea întreprinsă pe domeniul public și privat al Municipiului Arad.