O femeie a intrat în casa altei femei, i-a dat un par în cap, după care a plecat la Poliție să reclame că a fost victima unei agresiuni
Miercuri, în jurul orei 10.00, un echipaj de Jandarmerie a fost solicitat să intervină de urgență la o adresă din municipiul Arad, unde a fost raportat un scandal între două femei. Apelul la 112 a fost efectuat chiar de către victimă.
Jandarmii s-au deplasat de urgență la adresa indicată, unde au găsit o femeie care prezenta ușoare urme de agresiune.
Aceasta le-a povestit jandarmilor că în urmă cu puțin timp, cineva a bătut la ușa apartamentului, iar în momentul în care a răspuns, o femeie de aproximativ 24 de ani, a intrat peste ea și a început să o lovească în zona capului, cu o bucată de lemn. La rândul ei, victima în vârsta de 23 de ani, a răspuns atacului cu un obiect contondent, lovind agresoarea în zona picioarelor. Femeia le-a mai mărturisit jandarmilor faptul că agresoarea este de fapt o cunoștință mai veche cu care a mai avut conflicte în trecut, fără să specifice motivele acestora.
În urma verificărilor efectuate, jandarmii au identificat persoana agresivă chiar la sediul Poliției din Arad. După încheierea conflictului, agresoarea a plecat spre sediul Poliției cu intenția de a depune plângere, pentru agresiunea ce o suferise în apartamentul femeii peste care a intrat.
Jandarmii au întocmit pe numele femeii agresive, acte de sesizare necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri și alte violențe și violare de domiciliu, conform Codului Penal.
La fața locului a fost solicitat un echipaj de ambulanță în vederea efectuării unui consult medical de specialitate, însă ambele femei au refuzat să fie transportate la spital.
Actele de sesizare au fost înaintate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor.