O delegație a CFR, împreună cu autoritățile arădene, urmează să găsească o soluție privind bariera de la pasajul Micălaca
În cursul dimineții primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, a avut convorbiri telefonice atât cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, cât și cu directorul general al Companiei Naționale de Căi Ferate, Ion Simu Alexandru.
În cadrul acestora, s-a convenit ca la începutul săptămânii viitoare o delegație de specialişti ai CFR-ului să se deplaseze la Arad pentru găsirea soluției optime privind menținerea deschisă a barierei de la pasajul Micălaca.
Totodată se doreşte crearea unei noi legături între Via Carmina (Vladimirescu) şi Arad prin prelungirea străzii Voinicilor.
Un alt proiect care se află pe agenda discuțiilor cu delegația CFR este refacerea pasarelei pietonale din zona Gării Aradul Nou.