Noi strategii antreprenoriale
Preşedintele Filialei Arad a Confederaţie Patronatul Român, domnul Ioan Marin CRIŞAN a participat la sfârşitul lunii iulie 2018 la Bucureşti, la invataţia domnului preşedinte al Patronatului Român, Gheorghe NAGHIU la o întâlnire de lucru a filialelor judeţene.
Pornind de la premizele înfiinţării Patronatului Român, de la priorităţile şi considerentele avute, şi aici este de subliniat onorabila misiune de stabilitate economică și de asanare spirituală și morală a societății românești, dialogul la nivel naţional, stabilirea noilor priorităţi şi strategii proprii de abordare a segmentului antreprenorial, strategie bazată pe implementarea metodelor şi metodologiilor specifice secolului XXI în linie cu ultimile dezvoltări în comunicare şi folosirea informaţiei în beneficiul propriilor membriau stat la baza întâlnirii de la Bucureşti
Este bine de subliniat faptul că un aport important la aceste realizari l-a adus şi Patronatul Român prin comentariile, propunerile şi sugestiile legislative şi aici am dori să amintim articolele introduse la „Legea prevenţiei”, care deja îşi produce efectul, dar şi cele organizatorice făcute de-a lungul anilor, fie la întâlnire comisiilor de Dialog Social, a acţiunilor preşedinţilor de filiale la evenimentele specifice fiecărui judeţ sau la acţiuni la nivel naţional pentru reglementarea unor legi care vizau direct mediul de afaceri.
Iată ce a declarat Ioan Marin CRIŞAN preşedintele Filialei Arad a Confederaţei Patronatul Roman la sosirea de la Bucureşti:
„Conducerea Patronatului Român doreşte să intensifice aportul şi să-şi facă tot mai auzite dorinţele, cerinţele şi nevoile mediului de afaceri în contextul Startegiei Europe 2020. Doreşte revenirea la un Dialog Social real şi eficient, la întâlniri lunare sau, la nevoie bilunare cu factorii decizionali atât la nivel naţional cât şi la nivel local, reprezentativitate reală în funcţie de numarul de membrii şi firme ale căror interese le reprezintă, consultări şi dezbateri înainte de modificări legislative fiscale şi economice, precum şi o influenta cat mai mare in elaborarea si implementarea strategiilor ulterioare anului 2020. Numai aşa economia Românească se va putea relansa, iar ţara noastră va redeveni un stat puternic şi independent financiar şi economic. Aş dori să subliniez că în acest moment pe masa de lucru avem un proiect prin care dorim să aducem amendamente Legii Concurenţei, şi întroducerea de sancţiuni drastice pentru cei care practică concurenta neloială, deoarece foarte multe firme au de suferit pierderi mari din cauza nerespectării acestei legi.”
Preşedinte,
Ioan Marin CRIŞAN