Noi investiții de 1,8 milioane de lei, pentru eficientizarea rețelei de apă și canalizare, în 2021
Consilierii județeni au aprobat planul de lucrări de investiții și reparații pe care le va efectua Compania de Apă în 2021, în valoare de 1.820.000 lei. Vor fi efectuate lucrări de construcții și instalații în valoare de 1,8 milioane de lei, respectiv proiectarea și autorizarea obiectivului „Hălmagiu-Mărirea capacității de înmagazinare-Rezervor 500 mc”, în valoare de 20.000 de lei.
„Continuăm să eficientizăm rețeaua de apă și canalizare a județului Arad, pentru a crește standardul de viață al arădenilor. Aceste investiții provin din fondul de întreținere, și se adaugă masterplanului județean prin care extindem rețeaua de apă și canalizare în tot județul, din bani europeni”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Sursa de finanțare a acestor lucrări este Fondul de Întreținere, Înlocuire și Dezvoltare, un fond alcătuit din sumele neutilizate până la sfârșitul anului 2020, redevența CJA, profitul net, dividendele CJA și sumele recuperate din executarea polițelor de asigurare aferente proiectului POS Mediu și din penalități aplicate antreprenorilor pentru depășirea termenelor de execuție.