Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Noaptea blestemată a accidentelor în Arad

Noaptea blestemată a accidentelor în Arad
Comentează 2

Noaptea de sâmbătă spre duminică (7 iulie), între orele 1 și 5 dimineața cu siguranță că a stat sub puterea vrăjilor demonice, căci întreg Sabatul Vrăjitoresc (cu vrăjitori și vrăjitoare zburând călare pe cozi de mătură) s-a adunat în masivul Hartz din Germania, unde sub directa supraveghere a lui Scaraoțchi, tartorul dracilor, cel cu cap de țap și ochi de rubin, au sărbătorit Noaptea Walpurgică. Și, cum acum facem și noi parte din UE, iată că energiile negative emise acolo au reverberat până la Arad.

Debutul l-a făcut conducătorului unui Renault, un bărbat în vârstă de 45 de ani, care a plesnit un VW parcat cuminte pe str. Cuza-Vodă și apoi a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și recoltarea de probe biologice. Se poate presupune, fără a insulta prea tare AAA (Asociația Alcoolicilor Anonimi), că șoferul se afla nu numai sub influența undelor malefice pomenite mai sus, ci și sub cea a lui Dionysos, zeul al cărui cult era atât de îndrăgit de strămoșii noștri daci, încât Marele Preot Deceneu a ordonat distrugerea tuturor podgoriilor cu viță de vie de pe întreg teritoriul vechii Dacii.

La nici o oră și câteva străzi distanță, mai precis pe B-dul Nicolae Titulescu, un VW (condus de un tânăr de 29 de ani) s-a transformat în agresor și a lovit în plin o autoutilitară, parcată regulamentar pe partea dreaptă a străzii și conform principiului dominoului (și a Diavolului, desigur, ce și-a vârât, via Munții Hartz, coada), încă trei mașini au fost ejectate direct în SERVICE pentru reparații.

Și, așa cum stă bine unei nopți guvernate de duhurile rele, finalul walpurgic s-a petrecut la Cimitirul Eternitatea (UTA, pentru cunoscători), unde șoferul unui Crysler, circulând pe str. Poetului sub puterea incantațiilor magice (inhalate cu sârguință pe nas?!), a intrat tocmai într-un stâlp energetic și, (normal, din punctul lui de vedere) a părăsit fuguța locul faptei, căci cine de la Poliția Rutieră sau de la Spitalul Județean Arad l-ar fi crezut pe tânărul de 25 de ani, dacă ar fi declarat că el este o victimă inocentă a vrăjilor, farmecelor și descântecelor emise tocmai din îndepărtata Germanie?

 

Vasile de Zărand

 

Galerie foto (12)


Scrie un comentariu

trimite