Nădlac II: Șapte migranți erau ascunși într-un portbagaj
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II au descoperit, ascunși într-un autoturism condus de un român, șapte cetăţeni din Sri Lanka și Pakistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei. Șoferul mijlocului de transport este cercetat pentru trafic de migranți, iar cetăţenii depistaţi ascunşi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
În data de 02.03.2024, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român în vârstă de 22 de ani. Tânărul conducea un autoturism înmatriculat în România şi se deplasa pe ruta România – Slovenia.
În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în portbagajul autoturismului, șapte cetățeni străini.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, s-a stabilit că sunt cetățeni din Sri Lanka și Pakistan, cu vârste cuprinse între 21 și 49 de ani, intrați legal în România.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijlocul de transport.