Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Municipiul Arad s-a înfrăţit cu oraşul Betleem

Municipiul Arad s-a înfrăţit cu oraşul Betleem
Comentează 0

Municipiul Arad s-a înfrăţit cu oraşul Betleem

De ziua lui, Aradul şi-a mărit familia odată cu semnarea acordului de înfrăţire cu oraşul Betleem din Palestina, locul în care s-au născut Regele David și Isus. Evenimentul a avut loc în cadrul şedinţei festive a Consiliului Local Municipal organizată cu ocazia Zilelor Aradului. Semnatarii documentului au fost primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ şi primarul oraşului Betleem, Anton Salman. Semnarea acordului de înfrățire va contribui la dezvoltarea, diversificarea şi consolidarea cooperării dintre cele două țări, dintre Municipiul Arad şi Municipiul Betleem, prin programe comune culturale, sportive, educaționale, sociale și prin utilizarea metodelor moderne de cooperare.

Astăzi, Aradul, un oraş creştin şi cu tradiţii, are bucuria de a perfecta un proiect de simţire creştină, acela al înfrăţirii cu oraşul Betleem, locul de naştere al lui Isus Hristos! Vă mărturisesc că pentru mine şi pentru arădenii pe care îi reprezint este un act mai mult decât onorant. Este un act şi un gest de suflet care se leagă cu sentimentul de familie şi iubire creştină.”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.

“Sperăm ca odată cu semnarea acestui acord să avem parte de un schimb de experienţă fructuos în diverse domenii, iar un domeniu important este cel cultural.  Cultura vorbeşte  despre  tradiţie, educaţie şi alte sectoare ale vieţii. Sper că vom aduce un plus de valoare relaţiei dintre cele două oraşe.  Acest acord va aduce oamenii împreună cu scopul de a se înţelege reciproc. Vom aduce cele două oraşe împreună. Vom putea experimenta cultura păcii în cele două oraşe.”, a declarat primarul oraşului Betleem, Anton Salman.

Inițiativa de stabilire a unor relații de înfrățire între cele Arad şi Betleem a fost formulată pentru prima oară în septembrie 2017, cu prilejul vizitei la Arad a Excelenței Sale, Fuad Kokaly, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotențiar al Statului Palestina în România.

O primă punte de legătură între orașele Arad și Betleem a fost stabilită deja, odată cu colaborarea dintre Colegiul de Arte ,,Sabin Drăgoi’’ din Arad și Academia de muzică din Betleem,   parteneriat ce s-a  materializt prin schimburi de elevi în lunile aprilie și iunie a acestui an.

Betleemul mai este înfrăţit cu oraşele Bucureşti şi Suceava, deci practic Aradul este primul oraş din vestul ţării unde s-a făcut acest pas.

 

Galerie foto (18)


Scrie un comentariu

trimite