Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Mort în accident pe Autostrada Arad - Timișoara (Foto - Video)

Mort în accident pe Autostrada Arad - Timișoara (Foto - Video)
Comentează 5

În seara zilei de miercuri, 8 martie, în jurul orei 21,30, conducătorul unui TIR înmatriculat în județul Suceava și care transporta ceapă pe Autostrada Arad - Timișoara, imediat după intrarea pe segmentul de autobandă aflat sub jurisdicția județului Timiș, în termeni tehnici la km 521, a lovit mortal șoferul unei camionete, ce staționa defectă pe banda de refugiu.

Din spusele martorilor, se pare că în momentul tragediei șoferul camionetei defecte stătea de vorbă cu șoferul altei camionete, ce venise să-l remorcheze și, în timp ce al doilea șofer, care văzuse că se apropie autotrenul, reușise să se refugieze între camionete, conducătorul camionetei defecte încercase să deschidă ușa și să se urce în cabină în momentul când TIR-ul i-a acroșat camioneta și l-a lovit apoi în plin, târându-l vreo 20 de metri și omorându-l pe loc.

Circulația pe direcția de mers spre Timișoara a Autobenzii A1 a fost blocată aproximativ 2 ore și jumătate, pentru ca Poliția Rutieră să poată face măsurătorile specifice și drumarii să curețe șoseaua de ceapa împrăștiată peste tot.

Iată și punctul de vedere al IPJ Arad, transmis prin purtătorul de cuvânt, Lorena Radu: „Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că un bărbat de 41 de ani, din județul Botoșani, în timp ce conducea un autotren pe Autostrada A1, dinspre Arad spre Timișoara, la km 521 a surprins și accidentat mortal un alt bărbat tot de 41 de ani, care, în calitate de pieton, se afla pe banda unu lângă autoutilitara defectă și care staționa pe banda de urgență.„

Vasile Zărăndan

Atenție, urmează imagini care (cică) vă pot afecta emoțional dar care, simultan, vă pot și deștepta în cap ideea, poate SALVATOARE, că, atunci când ești pe autostradă, nu stai ca tot românul de vorbă-n drum, ca pe bulevard !!!

Galerie foto (38)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite