Mobilități Erasmus+ la ”Ghiba”
La finalul lunii mai 7 eleve de liceu, însoțite de prof. Corina Bălan respectiv Marius Țiu au participat la două proiecte Erasmus+, de câte 8 zile, oferite de partenerii colegiului nostru - Asociația Youthland și Predict CSD Consulting.
Primul dintre acestea s-a desfășurat în Portugalia, lângă lacul Avis, având ca temă sportul ca mijloc de incluziune socială, perticipanții din cele 7 țări (Portugalia, Cipru, Spania, România, Polonia, Croația și Serbia) derulând numeroase activități outdoor și de socializare, înțelegând încă o dată că acest tip de implicare poate contribui decisiv la depășirea unor bariere și preconcepții umane artificiale.
Al doilea proiect s-a derulat în apropiere de Barcelona, fiind axat pe antreprenoriat și stimularea ideilor creative la tineri, stimulând implicarea celor cu potențial în formarea, motivarea și angajarea tinerilor proveniți din contexte defavorizate (abandon școlar, imigranți, centre de dezintoxicare, situație materială și mediu familial precare etc.). Au participat tineri din 5 țări (Spania, România, Italia, Grecia și Maroc), aceștia colaborând la schițarea unor idei de afaceri realiste, unele dintre acestea sugerate din realizări concrete constatate în vizitele avute în centre de formare din Barcelona.
Dincolo de aspectul comunicării directe, a experiențelor culturale variate, tinerii au fost stimulați să gândească în perspectivă, la eventuale afaceri cu real impact social, la fonduri europene accesate astfel prin start-upuri dar și implicare voluntară atunci și acolo unde este nevoie în comunitatea locală.