Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

MMXX, cel mai nou film semnat de Cristi Puiu, la cinematograful „Arta“ din Arad

MMXX, cel mai nou film în regia lui Cristi Puiu, va putea fi văzut la cinematograful „Arta“ din Arad.

Premiera filmului va avea loc vineri, 8 decembrie 2023, de la ora 19:00, iar accesul va fi gratuit.

MMXX, cel mai nou film semnat de Cristi Puiu, la cinematograful „Arta“ din Arad
Comentează 2

MMXX este un film care prezintă patru scurte momente în timp care surprind rătăcirile unor suflete blocate la răscrucea istoriei.

Oana Pfifer, o tânără terapeută, vizibil distrasă din motive necunoscute, se strecoară puțin câte puțin în plasa chestionarului pe care clienta sa ar trebui să îl completeze.
Mihai Dumitru, fratele ei mai mic, îngrijorat de pregătirile pentru aniversarea sa și fără să-și dea seama cât de nepotrivite sunt pretențiile sale, se trezește prins într-o poveste mult mai mare decât poate duce.

Septimiu Pfifer, soțul Oanei, îngrijorat de starea de sănătate în legătură cu o posibilă contaminare cu SARS COV-2, ascultă o poveste stranie în care a fost prins colegul său de la ambulanță în urmă cu mult timp, în așteptarea următorului apel de urgență.

Narcis Pătrănescu, inspector la brigada de crimă organizată, tulburat de moartea recentă a unuia dintre colegii săi, se trezește prins într-o poveste întunecată în timp ce interoghează o tânără.

Alături de Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Dan Bordeianu, din distribuție fac parte: Bianca Cuculici, Otilia Panainte, Laur Bondarenco, Florin Țibre, Igor Babiac, Adelaida Perjoiu, Aurelian Chioveanu, Marin Cumatrenco, Roxana Ogrendil, Adelina Ioana Toma.

„În ultimul său film regizorul revine la realismul observațional din Sieranevada, oferindu-ne un instantaneu din viața a patru oameni într-un moment important al istoriei. […] Deși mesajul poate fi încurcat, forma filmului este captivantă. În căutarea unui indiciu despre cine sunt acești oameni, ești lipit de ecran, agățat de fiecare cuvânt al lor. Există un umor greu de definit în text, întunecat, dar evaziv. […] Rezultatul este un masterclass în regie de film”, apreciază cei de la ICS - International Cinéphile Society.

„Felul în care Puiu își planifică filmul, regia sa magistrală fac din MMXX un film care nu se dezice în niciun fel de cariera magnifică și foarte coerentă a autorului său, reprezentând o nouă etapă de purificare a stilului său, fără a renunța însă la personalitatea sa ireductibilă”, scriau cei de la Otros Cines Europa după premiera mondială din cadrul competiției oficiale de la San Sebastian.

Trailerul filmului poate fi vizionat pe: https://youtu.be/LazsT_RFwbM  

MMXX este o producție Mandragora și Block Media Management în coproducție cu YOUBESC (Republica Moldova) și în colaborare cu actoriedefilm.ro, Fit4You, Farmacia Ana Maria, FIDLab, Chainsaw Europe (România), Shellac (Franța). Filmul este distribuit în România de Iadasarecasa, iar producătorii filmului sunt: Dragoș Bucur, Dorian Boguță, Sergiu Cumatrenco, Viorel Chesaru, Cristi Puiu și Anca Puiu.

Mai multe informații găsiți pe paginile filmului:
Facebook  https://www.facebook.com/MMXXdeCristiPuiu și
Instagram  https://www.instagram.com/mmxxdecristipuiu.  

Galerie foto (5)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite