Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Let`s Do It, Romania! și Teach for Romania lansează "Let's Share & Care!", primul centru de minerit urban pentru combaterea risipei și susținerea educației în comunitățile defavorizate

"Let's Share & Care!" își propune să susțină copiii din comunități sărace, cu o rată mare a abandonului școlar, dar și combaterea risipei prin refolosirea resurselor.

Let`s Do It, Romania! și Teach for Romania lansează
Comentează 0

Prima etapă desfășurată în perioada 27 martie – 12 aprilie 2017 este de colectare a hainelor, încălțăminte, rechizite din mediul privat și public și de susținere a primelor comunități beneficiare.

„Ideea unui centru de minerit urban a luat naștere în 2013 – pe atunci organizam acțiuni punctuale de colectare de resurse si susținere a unor comunități. La finalul anului 2016 am luat decizia de a crea un proiect integrat, cu un impact mult mai mare, pe care să-l prezentăm potențialilor parteneri. Vrem să contribuim în mod real la dezvoltarea durabilă a României și vom susține comunitățile care își asumă un progres în următorii ani”, a declarat Andrei Coșuleanu, Project Manager "Let`s Do It, Romania!".

"Let's Share & Care!" presupune colectarea hainelor, jucăriilor, rechizitelor, mobilierului și a altor obiecte ce pot fi refolosite, de la companii, angajați, instituții publice etc, prin acțiuni periodice, desfășurate pe tot parcursul anului. Echipa "Let`s Do It, Romania!" va plasa cutii pentru colectare în toate companiile care doresc să se alature inițiativei și se va ocupa de transportul și sortarea acestora. 

"Prin "Let's Share & Care!" dezvoltăm un mecanism sustenabil, în 2 pași simpli: identificăm familiile sărace care sunt preocupate de educație și le susținem cu resurse preluate din comunități dezvoltate, fie că va fi vorba de haine și încălțăminte pentru copii sau mobilier pentru școli. Astfel, împreună cu Teach for Romania, susținem educația de 2 ori: ajutăm copiii să-și continue studiile și promovăm un comportament responsabil față de resurse. Așadar, invităm companiile să ni se alăture. Let's Share & Care!”, a declarat Andrei Coșuleanu, Project Manager "Let`s Do It, Romania!".

"Sărăcia este una din cauzele principale care duce la abandon școlar. De multe ori, copiii renunță să meargă la școală pentru că nu au nici măcar cu ce să se încalțe iarna, sau nu pot învăța pentru că le este frig sau foame. În ultimii 3 ani am învățat că Teach poate aduce performanță în sistemul de educație prin profesori, învățători, dar și prin parteneriate sustenabile care să ne aducă mai aproape de împlinirea viziunii: Opțiuni de viață prin educație de calitate pentru fiecare copil din România”, a declarat Corina Puiu, CEO Teach for Romania.

Centrul de minerit urban "Let's Share & Care!" a debutat cu o inițiativă pilot în 2013, atunci când echipa "Let`s Do It, Romania!" a primit o donație de mobilier pentru sediu. Au urmat donații de mobilier din partea a 10 companii, peste 3800 de produse (scaune, mese, dulapuri, birouri, biblioteci, laptop-uri), care au fost colectate până în prezent. O parte dintre acestea au fost donate către ONG-uri, biblioteci, grădinițe, școli. La finalul anului 2014, a fost lansat proiectul Biblioteca Colorată din Constanța, prin mobilarea unui spațiu dintr-un mall.  În prezent, centrul dispune de o suprafață de 275 mp pentru colectarea, sortarea, repararea resurselor.

Etapa de colectare a hainelor a început în decembrie 2016, prin inițiativa "Let`s Givemas!", cu rezultate peste așteptări: 100 de saci cu haine, jucării și rechizite au fost colectate de la 9 companii și persoane individuale și donate către comunități sărace. Încă de la început, proiectul s-a bucurat de susținerea companiilor EKKO pentru transport și donare de mobilier de la companiile partenere, ROMCARTON și AMBRO pentru fabricarea cutiilor pentru donații și VALAD pentru depozitarea donațiilor.

În anul 2017, "Let's Share & Care!" își propune să sprijine cu haine, încălțăminte, rechizite, jucării ș.a. peste 2000 de beneficiari, iar, din luna aprilie, va fi lansat si un program dedicat ONG-urilor și grupurilor de inițiativă active din România. 

“Let`s Do It, Romania!“ este cel mai mare proiect de implicare socială organizat în România. Din 2010 și până în prezent, “Let`s Do It, Romania!“ a implicat peste 1.400.000 de voluntari. 

Peste 400 de zone cu deșeuri au fost curățate prin intermediul aplicației "Let`s Do It, Romania!", care a fost descărcată gratuit de aproximativ 8.200 de voluntari digitali. “Let`s Do It, Romania!“ este parte din comunitatea internațională “Let`s Do It, World!“.

Teach for Romania caută și pregătește cei mai valoroși oameni din România pentru a deveni lideri în educație, din rolurile de profesori și învățători pentru copiii din medii vulnerabile. 57 de profesori și învățători sunt activi la catedră în peste 30 de școli din județele Brașov, București, Călărași, Constanța, Dambovita, Ialomița, Ilfov, Prahova, Vrancea.

Organizația face parte din rețeaua globală Teach for All, care unește sub aceeași misiune a reducerii inechității educaționale membri din peste 40 de țări. Teach for Romania încurajează colaborarea părinților și a copiilor cu profesorii și directorii școlilor, cu inspectoratele din educație și actorii din mediul de business.

 


Scrie un comentariu

trimite