Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Legea lui Dragnea privind tăierea celor 102 taxe a trecut în Parlament! Taxa radio-tv, ELIMINATĂ

Camera Deputaților a adoptat, marți, pe articole, proiectul de lege inițiat de liderul PSD, Liviu Dragnea, care prevede eliminarea a peste 100 de taxe nefiscale, menținând și eliminarea taxei radio-tv.

Legea lui Dragnea privind tăierea celor 102 taxe a trecut în Parlament! Taxa radio-tv, ELIMINATĂ
Comentează 0

Deputații nu au fost de acord cu raportul Comisiei de buget — finanțe care propunea ca taxa radio-tv să rămână în vigoare. Astfel, doar 39 de deputați au susținut păstrarea acestei taxe, iar 109 s-au opus.

Liviu Dragnea a cerut în plenul Camerei Deputaților să se elimine taxele pentru radioul public și televiziunea publică, mai exact să se păstreze până la urmă această prevedere din proiectul său de lege, după ce luni comisia de buget votase în unanimitate că această taxa să rămână în vigoare.

Proiectul prin care Liviu Dragnea propune eliminarea a 100 taxe nefiscale a bătut toate recordurile de rapiditate în procesul de validare, dezbatere și vot din Parlamentul României.

Legea a trecut luni fără probleme de Comisia de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor, după ce a fost votată în regim de urgență și de Senat în urmă cu o săptămână.

Practic în doar două săptămâni de la introducerea în Parlament, proiectul electoral al PSD este la un pas de a deveni lege, urmând să fie trimis ulterior spre promulgare președintelui Iohannis. Camera Deputaților este for decizional.

Taxa radio tv rămâne în vigoare. Comisia de Buget-Finanţe a scos din proiectul de lege iniţiat de Liviu Dragnea măsura care pasa la Guvern finanţarea TVR şi Radio România.

În schimb, timbrul de mediu va fi eliminat, deşi reprezentanţii Executivului au atras atenţia că 15 mii de locuri de muncă din industria auto sunt puse în pericol.

Dispare şi taxa pentru emiterea paşaportului temporar deşi reprezentanţii Ministerului de Externe au afirmat că o asemenea modificare va pune în pericol negocierile privind eliminarea paşaportului în Statele Unite.

Din rândul celor 102 taxe care vor fi eliminate fac parte timbrul de mediu pentru autovehicule, 33 de taxe consulare şi de cetăţenie, 20 de taxe de la Registrul Comerţului, taxa suplimentară pentru eliminarea paşaportului, 22 de taxe pentru pierderea sau modificarea actelor, 13 taxe extrajudiciare de timbru şi taxele pentru permisele de pescuit recreativ/sportiv.

Sursa realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite