Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Lazăr Faur despre făţărnicia lui Mihai Fifor

Lazăr Faur despre făţărnicia lui Mihai Fifor
Comentează 0

„Vi se pare corect să plătim, să dăm ceva la schimb, pentru a primi înapoi un bun ce ne aparține în patrimoniul material și spiritual al comunității? Credeți că era de datoria arădenilor să facă locuințe și cazarmă pentru militari, ca să primească înapoi Cetatea Aradului?

Pesedistul Mihai Fifor, camuflat din roșu în albastru, acuză primăria că nu a construit, pe banii noștri, apartamente și cazarmă în Gai pentru militari, ca ei să se mute acolo și să redea astfel cetatea arădenilor. Păi de ce să plătim noi cazarma și locuințele, Ministerul Apărării nu are bani? Oare nu tot noi contribuim, plătind taxe, la bugetul consistent al apărării? Cetatea nu a fost construită nici de Mihai Fifor sau alți miniștri ai apărării, nici de armată, care a folosit-o decenii la rând, fără să o îngrijească. Stă dovadă biserica aproape prăbușită din incintă, prin acoperișul căreia cresc copaci și mărăcini, spre rușinea lor și durerea noastră.

Dacă tot nu a făcut nimic pentru cetate pe vremea când era ministru, Fifor putea să găsească o soluție pentru igienizarea bisericii. Sau măcar să le dea ordin cătanelor de acolo să taie copacii și tufișurile din biserică. Mai ales că omul se declară creștin și, dacă te uiți prin cv-ul său, găsești notat ceva ce vrea să pară un pic spiritual, cultural, că dă bine la public. Dar, nu, Fifor își face doar o poză penibilă cu militarii în fața bisericii din care se înalță copacii într-o rugăciune spre cer...

Pentru toți arădenii care s-au aplecat asupra istoriei locale este limpede că ne aparține Cetatea Aradului și nu trebuie să o răscumpărăm de la nimeni. Ministerul Apărării are resursele și obligația să construiască și să întrețină toate unitățile militare. La fel, locuințe de serviciu pentru angajații săi. Iar ostașii trebuie să se îngrijească, fiecare pe cont propriu, așa cum facem cu toții, ca ei și familiile lor să aibă o casă.

În prag de alegeri toți candidații la primărie se împăunează cu cetatea. Există însă un proiect serios care prinde putere pentru renașterea cetății. Prezența premierului în cetate, acordurile recent semnate și eforturile financiare ale administrației ne arată că există oameni hotărâți să redea arădenilor bucuria folosinței unui simbol al Aradului. În rest, doar născociri ale cutrelor politice de la PSD, prea mărunte să rămână în istoria cetății”, a declarat Lazăr Faur.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite