Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Lansarea cărții prof. Anamaria Jitea, intitulată ,,Drum – jurnalul unui profesor de la țară”, în prezența IPS părinte Timotei, arhiepiscopul Aradului

Lansarea cărții prof. Anamaria Jitea, intitulată ,,Drum – jurnalul unui profesor de la țară”, în prezența IPS părinte Timotei, arhiepiscopul Aradului
Comentează 0

10 IUNIE 2022 

Vineri, 10 iunie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului a participat la lansarea unui prim volum semnat de doamna prof. Anamaria Jitea, intitulat ,,Drum – jurnalul unui profesor de la țară”. Alături de Înaltpreasfinția Sa, la eveniment au participat: Protos. Dr. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului și Arhid. Prof. Călin-Dan Teuca, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Arad.

Evenimentul cultural a avut loc la Biblioteca Judeţeană „Alexandru D. Xenopol” din Arad, începând cu ora 18:00. Moderatorul evenimentului a fost Pr. Gabriel-Ioan Vladu, iar universul, trăirile și gândurile așternute în volumul semnat de profesor Anamaria Jitea au fost prezentate publicului de prof. Veronica Sirca, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Arad.

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, în alocuțiunea rostită, a apreciat în mod deosebit munca pe care autoarea o desfășoară nu doar în școală, ci mai ales în activitățile în care este implicată pentru a-și ajuta semenii. Chiriarhul arădean a explicat sensul drumului în viața noastră de creștini, mai ales acela de a-L urma pe Hristos, care a zis: ,,Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (cf. Ioan 14, 6).

***

Anamaria Jitea s-a născut în 1 august 1972 la Câmpina, judeţul Prahova. A copilărit la Pecica, judeţul Arad. Cu studii de drept şi teologie intră în învăţământ în anul pandemiei, 2020, ca profesoară de religie în trei şcoli din judeţul Arad: Târnova, Conop şi Petriş. După cum declară autoarea, „îl iubesc pe Dumnezeu, iubesc oamenii, florile, animalele şi pământul, îmi place apa şi şofatul, muzica, cerul şi liniştea, cuvintele şi cărţile”.

Volumul de debut – „Drum – jurnalul unui profesor de la țară” – include gândurile, sentimentele, întâmplările de zi cu zi, emoțiile elevilor și cadrelor didactice, imagini și oameni – într-o reunire de trăiri sufletești scrise în timpul pandemiei și la care cititorul devine părtaș. „Nu am început să scriu «Drum,…» ca pe o carte, ci ca o dorință de a împărtăși celorlalți din ceea ce eu descopeream zilnic în sufletele copiilor mei,bucuriile mele erau prea mari ca să le pot păstra doar pentru mine”.

Evenimentul cultural face parte din proiectul spiritual-cultural „Prietenii de Vocabular – Educație prin Relație”, derulat pe tot parcursul anului și inițiat de Parohia Ortodoxă Zimand Cuz, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad și Asociația „D.RE.P.T” – Dezvoltarea Resurselor pentru Toți.

Prof. Cătălin-Iulian Drăgan

Galerie foto (41)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite