La fântâna bunicilor
Gânduri nostalgice îmbibate cu dor mă cuprind, când mă uit la fântâna copilăriei, unde îmi astâmpăram cu grabă setea.
Năvălesc multe amintiri frumoase...
Fiecare vacanţă, fie iarna, dar în special cea de vară, o petreceam alături de bunici şi verişoare, în Bucovina. Deşi drumul era lung, nerăbdarea de a fi alături de ei era şi mai mare, astfel drumul părea mai scurt.
Erau frumoasele iernile când ne jucam prin omătul mare, iar apoi bunica ne lasă să stăm sus pe soba pentru a ne încălzi, în timp ce cu multă grijă şi dragoste ne pregătea grâu fiert, dar parcă nimic nu se compară cu vacanţa de vară!
Fiind copil, nu mă lăsau în jurul fântânii, iar vara după ce am mai crescut abia aşteptam să scot apa de izvor din fântâna bunicilor. Apă proaspătă şi rece care îţi astâmpăra setea imediat şi care te îmbia mereu să mai vrei să bei.
Bunica mea dragă avea o băncuţă lângă fântână, la umbra brazilor. Stătea mereu gânditoare sub ea sau nerăbdătoare de a fi cu noi. Uneori în serile de vară mergeam lângă fântâna fermecată, pe băncuta şi povesteam, în timp de vânticelul cald mângâia lin crengile bradului înalt.
Ce n-aş da să mai pot povesti puţin cu ea şi să o îmbrăţişez!
Bunicii sunt o comoară! Apreciaţi-i cât încă sunt în viaţă! Faceţi-vă timp pentru ei, ascultaţi-le poveştile! Vizitaţi-i! Sunaţi-i!
Iubiţi-vă bunicii!
Rebeka Bene