Klaus Iohannis, primul discurs din acest an în plenul Parlamentului. Ce mesaj va transmite preşedintele
Klaus Iohannis va adresa luni, în plenul Parlamentului, un mesaj pe teme de politică internă. La eveniment vor participa şi membrii cabinetului Cioloş, se arată pe pagina Guvernului.
Klaus Iohannis a transmis săptămâna trecută o scrisoare președinților celor două Camere ale Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu și Valeriu Zgonea, în care a cerut să adreseze Parlamentului un mesaj pe 22 februarie, iar conducerea Legislativului a aprobat solicitarea.
"S-a decis ca luni după-amiază, la ora 16,00, conform solicitării președintelui, să organizăm o sesiune comună a celor două Camere. Președintele Iohannis dorește să se adreseze Parlamentului", a declarat miercurea trecută președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.
El a spus că temele care vor fi abordate sunt de politică internă, "cele menționate în scrisoarea președintelui". Este primul mesaj care va fi adresat de președintele Klaus Iohannis în acest an.
Șeful statului s-a adresat de cinci ori Parlamentului de la câștigarea alegerilor.
După discursul de la PArlament, la care vor lua parte şi membrii guvernului, preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni cu premierul Dacian Cioloş, în cadrul înbtrevederii lor săptămânale, anunţă Guvernul pe pagina sa.
Mesajul preşedintelui vine după o săptămână de foc, în care a fost stabilită data alegerilor locale 2016 şi în care agenda publică a fost aproape confiscată de scandalul ANAF - Antena 3.
Guvernul a stabilit data alegerilor locale pentru 5 iunie 2016, scrutinul urmând să se desfăşoare într-un singur tur. Cu toate acestea, PNL insistă pentru modificarea legii şi organizarea alegerilor în două tururi şi intenţionează să atace hotărârile de guvern emise pe această temă, astfel încât să ajungă la Curtea Constituţională.
Pe de altă parte, preşedintele Klaus Iohannis a fost aspru criticat după mesajul în care părut că ia apărarea Anetenei 3 în relaţia cu ANAF, care a emis somaţii de evacuare pentru sediile confiscate de stat după condamnarea lui Dan Voiculescu în dosarul ICA.
"Eu cred că ați ajuns într-o situație neplăcută și inutilă. În primul rând, cred că libertatea de exprimare în media nu poate fi suprimată pentru banale motive administrative. În al doilea rând, această abordare heirupistă a ANAF mi se pare cel puțin nepotrivită, dacă nu discutabilă", a spus Iohannis, întrebat despre acțiunea ANAF în cazul Antenelor. A urmat un val de nemulţumii pe Facebook, zeci de mii de oameni dând "unlike" paginii preşedintelui Klaus Iohannis.
Ulterior, după reuniunea şefilor de stat şi de guverne de la Bruxelles, în care Marea Britanie a anunţat că vrea să rămână în UE, Klaus Iohannis a revenit cu precizări, afirmând că nu este apropiat de Antena 3 şi că a înţeles mesajul românilor care s-au delimitat de el pe Facebook.
Nu există niciun fel de intenţie din partea mea să apar pe cineva în faţa legii, eu vreau să se impună legea. Sper că prin aceste câteva precizări am lămurit un pic mai bine situaţia. În acelaşi context vreau să spun că am înţeles foarte clar mesajul pe care l-am primit via Facebook", a declarat Iohannis.
Sursa romaniatv.net