Judecătoria Arad, printre cele mai eficiente din țară
Raportul de activitate pe anul 2019 al Tribunalului Arad și al judecătoriilor arondate a fost prezentat, astăzi, în fața presei de Virgiliu Flavius Bradin, vicepreședintele și purtătorul de cuvânt al Tribunalului. Acesta a vorbit despre volumul de activitate, despre încărcătura de dosare și despre eficiența instanțelor arădene.
„Sub aspectul volumului total de activitate al instanțelor din județ există o ușoară creștere comparativ cu anul trecut. Este vorba de aproximativ 10%. Anul trecut, pe rolul Tribunalului Arad și al celor cinci judecătorii arondate a fost înregistrat un număr total de 47.184 dosare – cauze noi și stoc, dintre care 38.270 la cele cinci judecătorii și 8.914 la Tribunal. Instanțele la care volumul de activitate a crescut au fost Judecătoria Arad, Judecătoria Chișineu-Criș și Tribunalul Arad”, a declarat Virgiliu Flavius Bradin.
De remarcat că încărcătura medie pe judecător a fost anul trecut de 721,7 dosare, cea mai mare încărcătură fiind înregistrată la Judecătoria Chișineu-Criș (1266,2 dosare) și cea mai mică la Tribunalul Arad (441,3).
La nivel național, activitatea instanțelor este analizată în funcție de cinci indicatori: rata de soluționare a dosarelor ca raport între cele intrate și cele soluționate – 105%; stocul de dosare mai vechi de un an și șase luni, calculat ca sumă a dosarelor aflate pe rol la finele perioadei de referință și dosarele finalizate-nefinalizate - sub 5%; ponderea dosarelor închise într-un an, ca sumă a dosarelor finalizate în termen de mai puțin de un an de la înregistrare, raportat la suma tuturor dosarelor soluționate în perioada de referință - peste 80%; durata medie de soluționare, pe materii sau obiecte la nivelul fiecărei instanțe numai pentru stadiul procesual fond sub 11 luni vechime în materii nonpenale și sub cinci luni vechime în materie penală; redactări peste termenul legal, ca procent al instanței de redactare peste termen a dosarelor finalizate cu document de tip final hotărâre, raportat la evidențierile în acest sens din nomenclatoarele Ecris - sub 5%. Având în vedere aceste criterii, Judecătoria Arad a fost și anul trecut printre cele mai eficiente din țară, fiind depășită în clasamentul judecătoriilor din municipiile reședință de județ doar de Judecătoria Miercurea Ciuc, fiind catalogată ca o instanță foarte eficientă.
La rândul său, Tribunalul Arad intră în categoria instanțelor eficiente. Potrivit celor declarate de vicepreședintele Virgiliu Flavius Bradin, gradul de eficiență al Tribunalului a avut de suferit în ceea ce privește rata de soluționare și situația dosarelor mai vechi, asta din cauza dosarelor de insolvență, a căror soluționare depinde și de creditori, care pot decide să vândă bunurile societății aflate în această procedură cu orice preț sau pot ține de preț, situație în care procedura poate trena, dar nu din vina judecătorilor. În ceea ce privește indicele de desființare la nivelul Tribunalului, acesta a fost anul trecut de 6,89%, în scădere față de 2018, când a fost de 7,26. „Este un procent pe care îl putem cataloga ca fiind foarte bun”, a mai spus judecătorul.