La inițiativa d-lui Corneliu Olar (fostul deputat a moților), moții şi-au dat mîna pentru amenajarea acestor izvoare, facând din acestea nu numai un loc de odihnă și de a stîmpăra setea trecătorului ci și un itinerar turistic de acum înainte, pentru ca merită vazute aceste izvoare, dar nu numai ele ci intreaga comună Horea cu frumosul sat Matișești unde ai senzația ca ești în Austria,  sau Trifeștiul cu frumoasa biserică de lemn, iar cît de curînd şi Fericetul satul natal a lui Horea şi alte puncte care vor atrage turismul în zonă. Ar fi păcat ca turist să ajungi pînă la Lacul Beliș și să nu vizitezi aceste izvoare, fiind la mică distanță, iar dacă vii din zona Aradului sau Hunedoara, merită să vizitezi aceste minunate locuri de basm înainte de a ajunge la Beliș.

Moții de felul lor țin unii la alții pentru ca sînt Romani adevărați şi nu degeaba au ambasada lor la București(despre asta, despre Dîmbul lui Gîf  si Horea, voi vorbi peste aproximativ o saptamînă). Cred că nicăieri pe pamîntul românesc Imperiul Austro-Ungar nu a întîmpinat o opozitie mai tenace, mai dură ca în Țara Moților, pentru că au fost uniți. Și-au dat mîna moții pentru a realiza ceva frumos, ceva care să atragă  turiștii  în zonă și au reușit, aceste izvoare cucerind deja, pas cu pas turismul în munții Apuseni.  

Așa cum spuneam, meșteri, cioplitori, pădurari, lemnari, localnici împreună cu autoritațile locale, Primărie, Poliția locală, preoți, învațămîntul, toți s-au unit și cu multă trudă  și migală au amenajat aceste izvoare , fiecare cu numele și povestea lui. Încă de la intrarea în comună te întîmpină un frumos izvor numit Poarta Izvoarelor, apoi Izvorul Horea, Izvorul lui Dumac, Izvorul Lemnarilor, Izvorul Bisericii sau suspinelor, Izvorul Brădet, Izvorul Ursului, Izvorul Apa Caldă, Izvorul Țigăncușa, Izvorul Cumpăna, Izvorul Primarului şi Izvorul Vieții. La fiecare izvor este un apostol și icoana Maicii Domnului, pentru a veghea asupra fiecăruia, pentru că aici în munţii Apuseni nimic nu se face fară Dumnezeu și pentru acest lucru am toată stima pentru acești oameni. Este de admirat, este o realizare mare ceea ce au facut prin amenajarea acestor izvoare, și pot să vă dau un singur exemplu și cred ca e de ajuns. Pentru a aduce apa pînă la frumoasa biserică de la Matișești (este unicat, vezi foto) s-a tras țeava de la 8 km. prin munte pînă la fîntînița de la poarta Bisericii, și nu a fost ușor,însă de admirat este faptul ca acești oameni știu sa fie uniți când au o problemă în față. Am avut fericita ocazie să văd majoritatea dintre izvoare, plecînd din Horea alături de domnul viceprimar care mi-a fost ghid urcînd la Trifești apoi la Mătișești, m-au fascinat aceste frumoase locuri, pentru că la fiecare pas ai ceva de văzut.

Urcînd la Mătișești ai senzația  că ești în Alpii Austrieci, de la intrarea în sat și pînă sus șoseaua ce traversează satul urcă în serpentine, iar când ajungi sus, trecătorule, oprește și privește peste munți și vei vedea un peisaj care îți taie respirația,încîntă ochiul dar mai ales sufletul, pentru că nu vei uita niciodată ceea ce vei vedea și cu siguranță vei dori să revii mereu în acest loc. Pe un panou  în Matișești scrie cam așa: "La Mătișești e ca-n povești...”, și vă asigur că așa este. Personal m-am simțit ca acasă, auzisem multe de Mătișești, însă nu credeam că e așa frumos. Vara aerul curat, cu parfum de brad, te îmbie să stai pe fînul proaspăt cosit, la apus de soare și sa privești acești munți deosebit de frumoși, să faci liniște în suflet, să te rupi de lume, să zabovești aici o săptămînă la una din pensiunile din Mătișești sau Horea iar după o săptămănă te vei simți alt om, mai puternic, mai optimist pentru că aici totul  este curat, natural. Dacă ajungeți la Mătișești faceți un popas și la biserica din sat, beți  o doniță cu apă rece de munte de la fintînița de la poartă , intrați în biserică și spuneți o rugăciune pentru voi sau copiii voștri și veți avea ocazia să vedeți o biserică frumoasă(unicat aș spune eu), frumos pictată în interior, însă veți simți cu siguranță prezența lui Dumnezeu, el este acolo, și ascultă ruga. A fost o plăcere să-l cunosc pe părintele Ilie Grecu, preotul bisericii, cred că este un slujitor a lui Dumnezeu cu tot sufletul, mi-aș fi dorit să am timp să-mi povestească despre istoricul bisericii, însă timpul era scurt, trebuind să ajung în mai multe puncte din comună.  

La ieșirea din sat te întîmpină o frumoasă pădure de molid, iar mirosul de brad se simte peste tot. Am ajuns la izvorul Brădet, cel pe  care l-am indrăgit cel mai mult, nu pentru faptul că are loc de grătar și masă de poposit ci pentru că are acea roată de moară în miniatură, care încîntă ochiul și sufletul deopotrivă, fiind într-un cadru natural deosebit de frumos amplasată, și cît s-ar mai bucura copilașii să vadă acea roată de moară acționată de apă ca în vremurile de demult. Și izvorul Ursului este deosebit , amenajat  rustic într-un cadru natural frumos, tot lînga șoseaua ce trece spre Beliș în județul Cluj. Ajungînd la limita de județ d-l viceprimar mi-a povestit cu cîta trudă au reușit Horenii sa readucă "ACASĂ” 1.200  hectare de pădure de la Cluj (fiind acum pe teritoriul administrativ Cluj), pentru că în trecut bunicii lor aveau aici păduri, iar dînșii au reușit să le readucă înapoi, intenționînd să construiască o pîrtie de schi aici la limita de județ ,de care vor beneficia turiști din Alba ,din Cluj si  toți Ardelenii (iar moții plecați vor reveni să schieze acasă printre cei dragi) deoarece  pîrtia va fi amenajată  foarte aproape de  drumul ce leagă Horea – Mătișești de Beliș în jud. Cluj , iar pensiuni frumoase există la Mătișești, iar turistul care vine pe aceste meleaguri cu siguranță v-a găsi nu numai cazare ci și tot ceea ce va consuma este BIO, pentru că aici totul este natural, de la lăpticul de văcuță pînă la siropul natural de brad sau afine pregătit în gospodărie. Aici are loc an de an Festivalul concurs "Tîrgul Lemnarilor“ vestit în tot Ardealul, care anul acesta a sărbătorit a XX-a ediție.

Alt aspect care m-a surprins este faptul că aici nu prea sînt defrișări de pădure, ceea ce îmi spusese de dimineață, înainte de plecare, d-l Olar era adevărat. Purtînd o discuție cu dînsul legat de pădurile din zonă, mi-a spus așa: "Am creat prima structura silvică privată din țară, apoi am format Ocolul Silvic privat Horea – Apuseni, unde la început figurau trei comune afiliate: Horea, Albac și Vadul Moților, iar acum avem afiliate și comunele Scărișoara, Gîrda , Arieșeni, Poiana – Vadului și Măguri –Răcătău avînd o suprafață de 21.000 ha pădure, 90% fiind de rășinoase (molid, brad și larice) iar 10% foioase, în general fag, fiind o altitudine mai mare aici la noi. De asemenea avem și fond de vînătoare de 21.000 ha, de fapt sînt două fonduri de cîte 11.000 ha fiecare. Avem șase districte silvice și 60 de angajați în cadrul Ocolului Silvic privat  Gîrda, iar astfel am creat 60 de locuri de muncă. În cadrul Ocolului Silvi, avem 6 composesorate, păduri ale persoanelor fizice și păduri comunale. Am reușit în folosul comunității și al pădurii, să transferăm   pășunile împădurite în păduri comunale, am executat lucrările silvice necesare, am curățat tot lăsînd în picioare doar arboretul de valoare, iar astăzi ne putem mîndri cu faptul că avem un arboret de rășinoase cu diametrul de peste 20, pădure viguroasă ce va rămîne copiilor noștri, astfel am extins suprafața împădurită cu aproximativ 20% , îmbogățind la urma urmei și fondul național forestier. Am stopat  tăierile masive,iar la noi în cadrul Ocolului Silvic nu intră să exploateze firme străine, masa lemnoasă pusă în valoare este pusă în folosul comunității, în folosul moților. Înainte de a forma Ocolul silvic, padurea noastră cădea sub securea și drujba Austriecilor, însă acest lucru acum nu se mai întîmplă, Pădurea asta e a moților, nu a străinilor“ a declarat pentru ARQ  președintele Asociației Rîul Mare – Horea d-l Corneliu Olar.      

Stînd de vorbă cu d-l Nicolae Onețiu (un moț autentic, prietenos) – tehnician de vînătoare în cadrul Ocolului Silvic despre fondurile de vînătoare mi-a spus așa: "Avem două fonduri de vînătoare, aici, unul în partea Horiei și Albac și unul pe partea Clujului deoarece pădurile Horenilor sînt și pe teritoriul administrativ al Clujului. Avem vînat mare, iar vînătorile le facem în cadrul Ocolului silvic, însă la vînătoare participăm toți, silvicultori și vînători, nimeni nu este lăsat la o parte“.  M-a bucurat mult faptul că acești oameni știu să fie aproape unul de altul, lucru  care te face să îi indrăgești, pentru omenia de care dau dovadă, însă nu același lucru se poate spune la noi în județul Arad unde sînt date cîteva fonduri de vînătoare străinilor de loc și pămînt, iar vînătorii localnici bat zeci de km pentru un fazan sau iepure (deși pădurea este la o aruncătură de băț de casa lor), asta dacă încă mai au puterea să țină de armă, iar cei mai în vîrstă se lasă de vînătoare cu amar în suflet, după ce au cutreierat pădurile poate zeci de ani văzînd de multe ori străinii (nemți sau austrieci) cum pleacă cu trofeele de cerb din pădurile lor. E drept că nu peste tot se întîmplă așa dar sînt cîteva cazuri. Cred că pe viitor  avem ce învăța de la acești oameni simpli de la munte, de la acești moți simpli dar de omenie, pentru că aici lucrurile funcționează în folosul oamenilor, să îi ajute, să îi țină uniți nu să fie nevoiți să-și caute liniștea și bunăstarea pe alte meleaguri, pentru că oricum viața moților e grea.