Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Târgul Lemnarilor din Apuseni. Sărbătoarea Moțească de la Mătișești

Târgul Lemnarilor din Apuseni. Sărbătoarea Moțească de la Mătișești
Comentează 2

Târgul Lemnarilor este unul din cele mai frumoase evenimente anuale care se desfășoară în munții Apuseni, un ținut de basm, unde omenia și cinstea sunt la loc de frunte, iar frumusețea locurilor pe măsură. Cine nu a văzut Apusenii, îl invităm să o facă, sunt la fel de frumoși ca în Bucovina.

Programul a debutat cu un balmoș moțesc, apoi vizitarea expoziției meșterilor populari și silvicultori "Destăinuire, trudă, frumusețe”. Concursul "Cel mai bun lemnar din Apuseni”, ediția a XX-a, lumina îndeletnicirilor moțești și tombola lemnarilor. Spectacolul folcloric a fost de excepție: "Dorul de la Mătișești” cu soliști de marcă: TRAIAN JURCHELEA, IONUȚ LANGA, ANCUȚA MATEI, ALINA IVAN VELESCU, iar ALIN NEAG a fost alături de acești interpreți de marcă. Au fost și câteva ansambluri de dansuri, printre care Ansamblul Artistic al Școlii Gimnaziale Câmpeni, taraful "Moțul” din Horia, hora moțească, "Bate moțul țarina”, Ansamblul de Dansuri "Albac”, Ansamblul "Bănățeana” din Timiș și Ansamblul de dansuri "Sebeșel”.

Un moț între moți

Alin Neag- un solist de muzică populară autentică, deși tânăr, însă apreciat și iubit de publicul din județul Arad, însă și de moții din Munții Apuseni.

La origini din Scărișoara, părinții lui fiind născuți pe aceste frumoase meleaguri, acum locuind în Galșa, Alin este mereu invitat să cânte în frumoasa țară de piatră- Țara Moților.

A început o colaborare frumoasă cu formații populare din Alba, însă cel mai mult cu formația din comuna Horia, participând la diferite evenimente. Prima dată, Alin a fost invitat de domnul primar din comuna Horia, domnul Nicola Marin să cânte moților fiind primit cu mare drag, și tot aici cunoscându-și și neamurile de la Mătișești. Și în acest an, Alin a participat la cea de-a XX-a ediție a Târgului Lemnarilor din Munții Apuseni, unde a încântat moții cu cântecele lui frumoase. 
 

Galerie foto (16)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite