Iustin Cionca: „Sunt pregătite grinzile pentru podul peste Mureș”
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a anunțat astăzi că sunt pregătite grinzile pentru acoperirea podului peste Mureș, care va face legătura între Fântânele și Vladimirescu. Podul este construit de Consiliul Județean ca parte a ultimului tronson din inelul de centură al municipiului Arad.
„În această lună unim cele două maluri ale Mureșului! Investiția aceasta va lega drumul Arad-Timișoara de drumul Arad-Deva și va permite traficului greu să ocolească în întregime municipiul Arad”, a declarat Iustin Cionca.
Pe ultimul tronson al inelului de centură al municipiului, Consiliul Județean construiește și un pasaj peste calea ferată Arad-Timișoara, care este finalizat în proporție de peste 80%.