Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Iustin Cionca: ,,În trei ani, 3200 de pacienți au fost salvați în Laboratorul de Cardiologie Intervențională”

Iustin Cionca: ,,În trei ani,  3200 de pacienți au fost salvați în Laboratorul de Cardiologie Intervențională”
Comentează 0

O investiție în care puțini au crezut s-a dovedit, în trei ani, una dintre cele mai mari succese ale Consiliului Județean Arad și ale sistemului de sănătate publică din Arad. Aproape 3200 de pacienți au beneficiat de intervenții pentru a li se salva viața, în cadrul Laboratorului de Cardiologie Intervențională. Aceste proceduri, pentru care arădenii mergeau la Timișoara sau în Ungaria, au devenit accesibile la ei acasă, în sistem public. Reușita se datorează în primul rând echipei medicale, coordonată de dr. Cristian Dina, dar și viziunii Consiliului Județean, care a decis dezvoltarea Cardiologiei. Și proiectul va continua, ca la Arad să se realizeze un centru național, cu tratamente dintre cele mai complexe. La asta se muncește acum.

,,Cardiologia în regim public s-a dezvoltat în ultimii ani, la Arad, într-un ritm fără precedent. Înființarea Laboratorului de Cardiologie Intervențională, unul dintre cele mai moderne din România, înseamnă, în primul rând, tratamentul prompt şi corect al infarctului miocardic, fără a mai trimite pacienţii în alte părţi şi a pierde timp preţios. Viețile salvate aici demonstrează utilitatea acestei investiții realizate de Consiliul Județean și Spital. Anul trecut, Consiliul Județean a cumpărat un angiograf pentru artere periferice, modern și performant, din fonduri europene, care va deservi Laboratorul de Cardiologie Intervențională, în regim ambulatoriu, și care este al doilea angiograf existent la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Aparatul a fost instalat și așteaptă autorizația CNCAN pentru a fi pus în funcțiune. Efortul și dăruirea cadrelor medicale, alături de investițiile noastre, înseamnă o șansă în plus pentru pacienți”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

În cadrul Laboratorului de Cardiologie Intervențională se efectuează proceduri de diagnostic și tratament – dilatări arteriale cu implant de stent la nivelul arterelor coronare la pacienți cu sindrom coronarian acut și infarct miocardic, la nivelul arterelor carotide și arterelor periferice la pacienți care prezintă stenoze severe ale acestor vase.

 

 

Biroul de presă

17.08.2022

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite