Iustin Cionca: „Am investit anul acesta 81 de milioane de lei din excedentul bugetar în priorităţile Aradului”
Consiliul Judeţean Arad a distribuit anul acesta 81 de milioane de lei, adică aproximativ 16 milioane euro, pentru continuarea unor investiţii în judeţ. Cele 81 de milioane de lei provin din excedentul bugetar, adică din sumele administrate bine de Consiliul Judeţean, astfel încât să poată asigura continuarea unor lucrări importante de la un an la altul. Vă reamintim că în ultimii trei ani, Consiliul Judeţean a alocat sume record din bugetul său pentru investiţii, banii provenind din patru surse majore: fonduri europene, proiecte naţionale, credite, bugetul propriu al Consiliului Judeţean. Astfel, în Arad sunt în derulare cele mai mari investiţii din ţară în reţeaua de drumuri judeţene, iar în domeniul sănătăţii publice se lucrează pe proiectele cele mai consistente din ultimii 50 de ani în Arad.
În acest moment, Consiliul Judeţean mai are 46 de milioane de lei în excedent.
„Numărul mare al proiectelor demonstrează că la Consiliul Judeţean Arad se munceşte mult. Şi eu zic că se munceşte şi bine, iar faptul că ne-am păstrat bani în buget, în excedent, arată că am gospodărit bine judeţul, că am prevenit blocajele în finanţarea investiţiilor şi că la Arad s-a putut lucra şi în cele mai grele condiţii. Am procedat aşa cum se întâmplă în orice gospodărie de oameni cumpătaţi care nu îşi risipesc banii”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Cele 81 de milioane de lei au fost investite în trei direcţii prioritare:
-modernizarea drumurilor judeţene (39,6 milioane lei);
-cofinanţarea proiectelor primăriilor din judeţ (22,4 milioane lei);
-investiţii în Spitalul Judeţean.(10 milioane lei).
Modernizarea a 700 de kilometri de drumuri judeţene
În domeniul drumurilor judeţene, Consiliul Judeţean Arad lucrează pentru modernizarea a 700 km din reţeaua totală de 1180 km de drumuri judeţene din Arad. Din excedentul bugetar, anul acesta au fost alocate fonduri pentru lucrări pe următoarele obiective: modernizarea drumurilor Arad-Pâncota, limită judeţ Timiș – Lipova, Mâsca-Măderat-Arăneag, Dieci–Dezna, Sânmartin-Olari-Caporal Alexa, Bârsa-Moneasa-limită judeţ Bihor. De asemenea, au fost prevăzute sume pentru documentaţiile tehnice ale drumurilor Șicula-Gurba-Cermei, Sâmbăteni-Ghioroc (pasaj) și amenajare piste biciclete, Lipova-Neudorf, Vladimirescu (în localitate), limită Județ Timiș-Birchiș-Bata, Felnac-Secusigiu-limită județ Timiș, Mocrea-Chier-Târnova, Peregu Mare-Peregu Mic, Zerind-Vărșand, Tauț (ieșire)-Luguzău, Șepreuș-Cermei, Cermei-Beliu, Seleuș-Șicula, Cermei-limită județ Bihor, varianta ocolitoare a Municipiului Arad-Est, drum Expres Oradea -Arad, Fântânele-Tisa Nouă-Cruceni, Petriș-Obîrșia, Curtici-Sânmartin, Sânmartin -Socodor, Socodor-Nădab.
Bani pentru Sănătate
Printre obiectivele finanţate din excedentul bugetar în sistemul de sănătate publică al judeţului sunt construirea Spitalului de Psihiatrie de la Căpâlnaş, construirea Sectiei de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență, construirea noului sediul pentru Medicina Legală, au fost realizate servicii de proiectare pentru reabilitarea Secției de Psihiatrie de pe str. O. Goga din Arad, studiul de fezabilitate pentru construirea Secţiei Obstetrică Ginecologie şi Neonatologie, Secţie Chirurgie Infantilă, Secţie Pediatrie, amenajări interioare la Spitalul Judeţean în vederea amplasarii unor echipamente medicale, documentația tehnico-economică pentru modernizarea sediului ambulanţei Arad şi pentru creşterea performanţei in tratarea eficienta a bolilor oncologice la nivelul judetului, respectiv pentru modernizarea secţiei ATI la Spitalul Judeţean, servicii de proiectare și servicii de asistență tehnică din partea proiectului pentru investiția „Reabilitarea serviciilor spitalicești în domeniul medicinei cardiovasculare.
Pentru modernizarea sistemului de sănătate publică, Consiliul Judeţean a transferat Spitalului Judeţean bani pentru consola pentru proceduri de aterectomie rationala cu operator unic –Compartiment Cardiologie Interventională, maşină de spălat şi dezinfectat instrumentar destinat specialităţii de ortopedie, sistem documentare bunuri sterilizare pentru transabilitate cu scanner, sistem complet electrofiziologie la Laboratorul de cardiologie intervențională, sistem detectie oxigen pentru Terapia Intensivă, dulap de stocare si uscare endoscoape, stație de distribuție butelii (automatizată), stație de aer comprimat medical, stație vaccum medical, console medicale pentru Matern, incubatoare hibrid închis-deschis și pentru transport intraspitalicesc, incubatoare deschise tip masă de reanimare, ventilator pentru ventilația controlată în mișcare pentru Unitatea Primi Urgenţe, lămpi frontali ORL cu acumulatori cu lumină LED, containere pentru Ortopedie, dispozitiv UPS Laborator Radiologie, impedansmetru şi aspirator pentru secţia ORL.
De asemenea, tot pentru spital, au fost virate sume pentru documentația tehnico-economică pentru hidranți interiori, exteriori si stația de pompare cu rezervă de apă aferentă, reparatii acoperiș clădire Neonatalogie, reabilitare terase necirculabile clădire corp C1, transformatoare electrice medie tensiune, studiu sport capacitate centrală termică, documentație tehnico-economică pentru Modernizare Bloc operator Sediu Central, proiect tehnic pentru sistemul de distribuire gaze medicale - Sediul central, sistem automat de management al parcărilor, consolidarea infrastructurii Spitalului Clinic de Urgență Arad în contextul creșterii gradului de securitate la incendiu, creșterea siguranței la incendiu a pacienților din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Arad.
Alte investiţii finanţate de Consiliul Judeţean din excedentul bugetar vizează lucrări de modernizare la Biblioteca Județeană AD Xenopol, modernizarea taberei de copii Căsoaia, modernizarea parcului de sculptură de la Căsoaia, reparaţii capitale la acoperiş și amenajări interioare ale unei părți din clădirea situată în Arad, bd. Revoluției nr. 81, servicii elaborare documentaţii tehnico-economice pentru extinderea pistelor de biciclete pe malul râului Mures în judeţele Arad şi Csongrad', documentația tehnico - economică pentru alimentarea cu apă potabilă a localităţilor Tisa Nouă, Fiscut, Firiteaz şi Hunedoara Timişană, investiţii la Aeroport şi la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, la Liceul „Sfânta Maria”, echipamente pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.