Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Iustin Cionca: „25 de activitate a județului Arad în Euroregiunea Dunăre-Criș-Mureș-Tisa”

În data de 20 decembrie, Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean, organizează un eveniment internațional pentru a marca un sfert de secol de activitate a județului Arad în cadrul Euroregiunii Dunăre-Criș-Mureș-Tisa. Vor fi invitați să participe foști președinți ai Consiliului Județean Arad, foști și actuali consilieri județeni, dar și partenerii externi ai Aradului din județele Csongrad, Bacs-Kiskun, Provincia Voivodina, dar și din țară, Timiș și Caraș-Severin. Împreună cu aceștia, Aradul a derulat de-a lungul anilor o serie de proiecte economice, culturale, în domeniului promovării patrimoniului material și imaterial.

Iustin Cionca: „25 de activitate a județului Arad în Euroregiunea Dunăre-Criș-Mureș-Tisa”
Comentează 1

„Fac o invitație publică la foștii noștri colegi care doresc să participe la acest eveniment, de la ora 14,30, la Sala Marii Uniri, de pe Bulevardul Revoluției nr. 81, să vină alături de noi. Vom face o trecere în revistă a celor 25 de ani, care coincid și cu statutul de membru, al României, în Uniunea Europeană”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Evenimentul care are loc la Sala Marii Uniri va fi prefațat de o recepție festivă.

În cadrul manifestării se va realiza o prezentare a proiectelor euroregiunii, se pune în discuție parteneriatul pentru anul în care Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii. Tot atunci are loc și adunarea generală a euroregiunii.

Centrul Cultural Județean Arad va organiza și un spectacol artistic autentic românesc, pentru a marca această aniversare importantă pentru colaborarea transfrontalieră din Europa de Est.

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite