Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ioan Plaveţi (PNL):”PSD arată cu degetul, dar a votat în unanimitate „

Ioan Plaveţi, consilier judeţean şi, totodată, reprezentantul Consiliului Judeţean în societatea SC Continental Vest Arad SA aduce o serie de precizări cu privire la controversata dispută legată de asocierea CJA cu SC Continental SA.

Ioan Plaveţi (PNL):”PSD arată cu degetul, dar a votat în unanimitate „
Comentează 0

„Această asociere a început acum 10 ani şi a avut un scop bine determinat şi, totodată, nobil: construirea unui hotel de interes public, care să găzduiască, în special, sportivi. Aflat în vecinătatea Sălii Sporturilor, cât şi a bazinului «Delfinul», terenul era perfect pentru construirea hotelului respectiv. Intenţia Consiliului Judeţean, materializată prin asocierea cu Continental Hotels, a fost de a construi acel hotel, ca un «cap de pod» pentru organizarea de competiţii sportive naţionale şi internaţionale şi, prin extensie, de a crea din Arad un pol de interes nu doar sportiv, ci şi turistic. Din păcate, evoluţia ulterioară a proiectului nu a luat turnura pe care am dorit-o noi, iar în acest moment terenul este  pierdut definitiv. În paralel, Consiliul Judeţean a făcut tot ceea ce s-a putut pentru ca acest teren să rămână în proprietatea CJA, inclusiv o plângere penală, pentru a se verifica toate documentele emise de această societate. În prezent, dosarul e pe rol, se efectuează cercetări in rem. Consider că proiectul a pornit greşit, iar Consiliul Judeţean trebuia să aibă o mai mare putere de decizie, fie prin clauzele contractuale, fie printr-un echilibru ca acţionariat”, a declarat Ioan Plaveţi. La momentul constituirii asociaţiei, Consiliul Judeţean a venit cu terenul, ca aport de capital, iar SC Continental cu o sumă de bani, cota de participare fiind distribuită procentual într-un raport de 25-75, CJA deţinând astfel un sfert din numărul de acţiuni.

Ioan Plaveţi nu înţelege atacul PSD pe această temă şi consideră că declaraţiile social-democraţilor au la bază interesul politic, nu cel administrativ. „Ca să fim corecţi până la capăt, subliniez că în şedinţa ordinară din data de 28 aprilie 2008, prin HCJ Arad nr.61/2006 s-a adoptat hotărârea ÎN UNANIMITATE DE VOTURI pentru constituirea aportului în natură la SC Continental Vest Arad SA. Chiar nu au fost discuţii pe marginea proiectului. Deci, nu au existat intervenţii la prezentarea proiectului de hotărâre. Unanimitate înseamnă că şi consilierii PSD de atunci au fost de acord cu ideea de a ne asocia cu SC Continental, în vederea construirii hotelului pentru sportivi. Acum, într-un ton de ipocrizie, un consilier judeţean PSD arată cu degetul, în dorinţa de a atrage capital de imagine. Este deranjant faptul că domnul Sulincean, pentru că de dumnealui este vorba, nu doar că foloseşte un limbaj acuzator, plin de insinuări, dar nici nu respectă adevărul. Este un subiect sensibil şi cu atât mai mult ar fi bine să privim problema în ansamblul ei, nu doar părţile care ne convin. Îi pot pune la dispoziţie domnului Sulincean toată documentaţia, ca să înţeleagă că am făcut tot ceea ce era posibil pentru a nu pierde terenul, pentru ca arădenii să nu fie prejudiciaţi”, a afirmat Ioan Plaveţi.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite