Internet gratuit în spațiile publice din Șiria prin WiFi4EU
Începând de marţi, 17.12.2020, comuna Șiria oferă gratuit conexiune la internet în spațiile publice prin programul WiFi4EU tuturor cetățenilor comunei, turiștilor și celor care tranzitează localitățile Șiria, Galșa și Mâsca. Inițiativa WiFi4EU este un proiect european care promovează accesul gratuit la Wi-Fi în spațiile publice și este o schemă de sprijin prin intermediul căreia comuna Șiria a fost selectată pentru a obține un cupon valoric de 15.000 euro pentru instalarea de echipamente Wi-Fi în spații publice interioare sau exterioare de pe teritoriul comunei.
Primarul comunei Șiria, ing. Bot Valentin, s-a declarat foarte mulțumit de acest proiect: „Sunt foarte bucuros că am reușit să implementăm acest proiect în comuna noastră. Rețeaua funcționează perfect, iar pe această cale doresc să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în proiectul WiFi4EU. Comuna Șiria este și va fi o comună europeană și ne vom implica în toate proiectele și acțiunile prin care putem dezvolta și mai mult comuna noastră”.