Indicatorii tehnico-economici pentru drumul expres Arad-Oradea, pe masa Guvernului
Hotărârea de Guvern care va aproba indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Drum expres Arad-Oradea” a ajuns la Secretariatul General al Guvernului, urmând ca în cel mai scurt timp să se afle pe agenda de lucru a Executivului.
Drumul expres Arad – Oradea este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din România, proiect care se realizează prin parteneriatul dintre Consiliul Județean Bihor, Consiliul Județean Arad, Primăria Municipiului Oradea, Primăria Municipiului Arad, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și Ministerul Transporturilor.
„Până la finalul acestei luni vom avea hotărârea de guvern! Este o mare realizare, pentru că rămânem astfel în calendarul pe care ni l-am asumat în ceea ce privește etapele acestui obiectiv! Dacă totul merge bine, în decembrie putem să realizăm auditul de siguranță rutieră. Urmează apoi licitația pentru selectarea constructorilor, desemnarea câștigătorilor și semnarea contractelor de execuție pentru cele 3 tronsoane în care e împărțit drumul, cel mai probabil în primăvara anului viitor!”, a precizat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Lungimea totală a noului drum, inclusiv cu legătura din Arad de aproximativ 3 kilometri, va fi de 138 de kilometri. Traseul va cuprinde 86 de poduri și pasaje, pentru a se respecta regulile de biodiversitate din zona Salonta – Chișineu Criș.
Lucrările vor fi împărțite în trei tronsoane: Oradea – Salonta, Salonta – Chișineu-Criș și Chișineu-Criș – Arad. Valoarea totală estimată a proiectului, conform studiului de fezabilitate, este de 11,7 miliarde de lei, inclusiv TVA, iar durata de execuție propusă este de 24 de luni.