Incendiu la o casă pe strada Ady Endre
Astăzi, 8 februarie 2023, în jurul orei 09:15, pompierii militari ai Detașamentului Arad au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la coșul de evacuare a fumului al unei case din municipiul Arad, strada Ady Endre, în cartierul Aradul Nou.
La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta la nivelul coșului de fum, cu posibilitate de propagare la acoperișul casei. Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să fie localizat și lichidat în limitele găsite. Din fericire nu s-au înregistrat victime.
În acest sens, pompierii arădeni vă reamintesc măsurile de prevenire a incendiilor izbucnite din cauza coșurilor de fum necurățate sau neizolate corespunzător față de materialele combustibile: coşurile, burlanele şi canalele vor fi curăţate obligatoriu cel puţin o dată pe an de către personal autorizat; în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care scânteile să se răspândească şi să constituie surse de aprindere; coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor.
„Vă rugăm să trataţi aceste recomandări cu maximă seriozitate pentru a vă proteja şi pentru a vă transforma locuinţa în cel mai sigur şi confortabil loc, atât pentru dumneavoastră, cât şi pentru întreaga familie. Informaţii despre modul de comportare în cazul produceri unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https:// fipregatit.ro și aplicaţia de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play”, spun reprezentanții ISU Arad.