INCENDIU COLECTIV. Numărul morţilor a ajuns la 39. ŞAPTE răniţi au decedat sâmbătă UPDATE
INCENDIU COLECTIV. Bilanţul victimelor tragediei de la clubul Colectiv a ajuns la 39, după ce încă şapte răniţi au murit sâmbătă, trei dintre ei la Spitalul de Arşi din Capitală, unul la Spitalul Universitar şi unul la Spitalul Floreasca. Doi dintre pacienţii transportaţi în Olanda au murit imediat după aterizare, potrivit România TV.
UPDATE S-a consemnat al şaptelea deces al zilei de sâmbătă. Este vorba despre un pacient de la Spitalul de Arşi, despre care medicii spuneau că se află în stare foarte gravă şi căruia medicii îi dădeau şanse mici de supravieţuire. Numărul total al morţilor în urma tragediei de la clubul Colectiv a ajuns astfel la 39.
UPDATE Doi răniţi transportaţi în Olanda au decedat imediat după ce au aterizat pe areoportul din Rotterdam, astfel numărul morţilor se ridică la 38.
UPDATE Numărul deceselor cauzate de incendiul de la clubul Colectiv se ridică acum la 36. Un pacient a decedat la Spitalul Floreasca, ridicând la patru numărul celor care au murit sâmbătă, 7 noiembrie.
INCENDIU COLECTIV. Numărul celor decedaţi ca urmare a incendiului din clubul Colectiv a ajuns sâmbătă la 35, după ce încă două persoane au murit sâmbătă, la Spitalul de Arşi, iar un tânăr de 30 de ani an murit la Spitalul Universitar.
Una dintre victimele de la Spitalul de Arşi este Ionuţ Popescu, un tânăr internat la Spitalul de Arşi, a pierdut lupta. Băiatul, din Focşani, avea arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului şi se afla de o săptămână în comă indusă. Potrivit România TV, el murit în timpul unei intervenţii chirurgicale. I se puneau grefe de piele şi a făcut stop cardio-respirator. S-a încercat resuscitarea, însă fara succes. Vineri, Ionuţ Popescu se afla la Colectiv alături de iubita lui Monica Tănăsoiu, manager la o firmă de publicitate, care a murit în aceea seară.
Cealaltă persoană care a murit sâmbătă dimineaţa la Spitalul de Arşi este Daniel Ciobanu, cameramanul pe care Gigi Becali l-a ajutat cu 70.000 de euro.
Un al treilea pacient declarat decedat sâmbătă dimineaţă este un tânăr în vârstă de 30 de ani. El era internat la Spitalul Universitar.
Profesorul Ioan Lascăr, şeful clinicii de chirurgie plastică de la Spitalul Floreasca declara joi că din ziua a cincea starea unor pacienţi s-ar putea înrăutăţii, acesta fiind momentul critic al evoluţiei lor. "Este graniţa momentului de apariţie a posibilelor complicaţii septice pulmonare, ţestul distrus începe să fie invadat septic în această perioadă", a spus Ioan Lascăr.
"Pacienţii au arsuri pe suprafeţe diferite. Arsura chimică, automat otrăvurile, au intrat prin căile aeriene, s-au absorbit şi practic au intrat în sânge. Au produs ce au produs şi se simte la nivelul plăgilor. Plăgile au o textură şi o culoare cu totul particulare. Personal, n-am mai văzut niciodată o culoare de plagă de arsură de această nuanţă, adică este ceva între cenuşiu, roşu, negru, de nepovestit. Sângele a ajuns într-o anumită compoziţie şi a produs anumite transformări acolo, ca atare şi excizia noastră va trebui să fie specială, nu obişnuită, adică trebuie să ne adaptăm la acest fel de arsură", a mai spus Ioan Lascăr, referitor la starea răniţilor.
Alte aproximativ 130 de persoane sunt internate în mai multe spitale din Bucureşti, peste 50 fiind în stare critică sau gravă.
Sursa: rtv.net