Incendierea și îngroparea gunoaielor devin infracțiuni. Românii care fac asta riscă ani grei de închisoare
Potrivit unei ordonanţe de urgenţă, incendierea şi îngroparea gunoaielor devin infracţiuni. Românii care obişnuiesc să dea foc sau să îngroape deşeurile riscă să stea după gratii între trei şi cinci ani.
Incendierea și îngroparea gunoaielor devin infracțiuni. Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvern urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.
Decizia Guvernului de a transforma în infracţiuni incendierea şi îngroparea deşeurile a fost luată după ce astfel de fenomene grave au fost semnalate în toată ţara. Românii care vor mai face aşa ceva riscă să stea după gratii între trei şi cinci ani.
De asemenea, au crescut amenzile pentru incendierea miriştilor. Acest obicei vechi al agricultorilor a provocat în primele trei luni ale anului peste 6000 de incendii de vegetaţie, de aproape 4 ori mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Cei care vor continua să practice acest obicei riscă amenzi cuprinse între 7.000 și 15.000 lei, în timp ce persoanele juridice vor fi amendate cu până la 100.000 de lei.
Ordonanța de Urgenţă adoptată în şedinţa de Guvern definește mai clar și acțiunea de abandonare a deșeurilor, care este sancționată contravențional cu până la 20.000 lei pentru persoane fizice și 70.000, pentru persoanele juridice.
Sunt cunoscute cazurile în care autoritățile au descoperite mormane de gunoaie duse pe malul apelor sau în păduri, scrie stirileprotv.ro.