Încă două proiecte câștigate pentru comuna Archiș de primarul Nicolae Valea (FOTO şi VIDEO)
În urmă cu două zile am stat de vorbă cu Nicolae Valea, primarul comunei Archiș, o comună așezată la poalele munților Codru Moma fiind totodată și una dintre cele mai frumoase comune din județul Arad. Comuna Archiș a fost prima comună din județul Arad care a reușit prin accesarea de fonduri europene să pună înfrastructura la punct astfel că în 2010 era prima comună cu toate drumurile asfaltate.
Nicolae Valea (senior) lăsase în urma lui o comună frumoasă și pusă la punct în urma a 12 proiecte europene și 4 proiecte guvernamentale. Astăzi fiul dânsului, Nicușor Valea, îi calcă pe urme și iată că anul trecut a reușit să finalizeze un proiect de suflet pentru el, un proiect pe care tatăl său îl începuse, însă din păcate a plecat la ceruri mult prea devreme, însă de acolo din ceruri cu siguranță se bucură că feciorul îi calcă pe urme.
Iată că astăzi grădinița începută de Nicolae Valea (senior) a fost finalizată de Nicușor, actualul primar, fiind una dintre cele mai frumoase din județul Arad. Însă dincolo de acest proiect, Nicușor Valea a finalizat deja două capele, una pentru satul Groșeni și una pentru satele Archiș și Nermiș, localitațile fiind foarte aproape una de alta. Apoi alte proiecte mai mari sau mai mici au fost realizate din bugetul local în ultima perioadă. Dar acum vom vorbi despre două proiecte mari aprobate, cu finanțare guvernamentală, iar la unul dintre aceste proiecte este deja licitația făcută
„Practic avem două proiecte, unul prin PNRR și unul prin Programul «Anghel Saligny». La cel prin «Anghel Saligny» avem procedurile de licitație făcute și așteptăm să ne cheme la Ministerul Dezvoltării pentru semnarea contractului de finanțare. Acest proiect se referă la construcția și asfaltare de străzi în Archiș și Groșeni, precum și construcția de trotuare în Nermiș. Celălalt contract (prin PNRR) se referă la creșterea eficienței energetice la Școala Gimnazială din Groșeni clasele I-VIII-a (fondul local, componenta 10), în valoarea de 1.700.000 lei fără TVA. Aici suntem în procedurile de licitație, care se va desfășura după data de 1 aprilie. Acum lucrăm la Centrul Civic din Archiș, însă mai avem de lucru și la Centrul Civic din Groșeni. Am finalizat parcarea la Școala Gimnazială din Groșeni, mai avem de pavat în centrul civic. La grădiniță, am finalizat totul și urmează proiectul cu privire la şcoală. Capelele din Archiș și Groșeni sunt finalizate, iar acum urmează să construim una și la Bârzești, cu fonduri din bugetul local. Vorbind despre satul de vacanță, vreau să amintesc faptul că avem finalizată rețeaua de medie tensiune din Groșeni până în satul de vacanță cu o lungime totală de 2,2 km, linie care a fost realizată în paralel cu drumul auto. Acum se lucrează la introducerea curentului electric în satul de vacanță, pe străzi fiind și aici o rețea subterană prin linie de joasă tensiune, astfel încât fiecare cabană sau casă să beneficieze de curent. Lângă satul de vacanță, puțin mai jos am forat două puțuri pentru alimentarea cu apă potabilă pentru Groșeni, Archiș și Nermiș. Vrem să renunțăm la captarea de suprafață, ca să nu mai avem probleme legate de impurități și calitatea apei. Avem rețea de apă potabilă în tot satul de vacanță de ani buni, iar acum vom finaliza și curentul electric. Satul de vacanță a fost inițiativa și proiectul tatălui meu când era primar, astfel că prin 2004 s-au concesionat primele parcele, apoi a fost introdusă rețeaua de apă iar de atunci zona este într-o continuă transformare și modernizare. În satul de vacanță avem de asfaltat peste 2 km de străzi, iar în ceea ce priveste forajul puțurilor, avem două fântâni forate la o adâncime de 60 m și urmează să mai forăm una în Groșeni pe Archișel ca să putem acoperi nevoile de apă potabilă în comună. Desigur că mai avem multe de făcut, pentru că mereu apar alte provocări și probleme în administrația unei comune, însă rând pe rând le vom face și fiecare proiect câștigat și finalizat este un nou pas spre modernizarea satelor noastre. Îmi doresc ca primar să modernizăm fiecare sat, fiecare stradă din comună, iar împreună cu domnul viceprimar și echipa din Primărie facem tot ce ne stă în putință și folosim orice oportunitate de finanțare ca să putem lăsa ceva frumos în urma noastră”, a spus primarul Nicolae Valea.