În Austria urmează o perioadă incertă! Ce va însemna asta pentru UE, pentru România și pentru spațiul Schengen
Rezultatul alegerilor legislative din Austria a generat o serie de provocări politice serioase pe plan național, dar și îngrijorare la nivel european, scrie europarlamentarul Gheorghe Falcă pe adevarul.ro. ÖVP (Partidul Popular Austriac), a suferit o înfrângere previzibilă, penalizat fiind de un electorat tot mai divizat și dezamăgit.
Dar cel mai îngrijorător aspect este creșterea semnificativă a Partidului Libertății (FPÖ), condus de Herbert Kickl, care a câștigat masiv în preferințele alegătorilor cu o platformă eurosceptică și naționalistă.
Ca europarlamentar liberal român, fac parte dintr-un grup de oameni politici – reuniți în cadrul Partidului Popular European Creștin-Democrat (PPE) – care înțeleg importanța stabilității și a colaborării în Uniunea Europeană și din această perspectivă scriu acum. Încerc să o fac într-un mod cât mai rațional, dar fără a uita faptul că am prevăzut, oarecum, această situație acum doi ani când scriam despre greșeala majoră a cancelarului Nehammer, care cocheta cu anumite idei ale FPÖ, inclusiv în dosarul Schengen. Iată că am avut dreptate: nu l-a ajutat cu nimic!
Trebuie spus că rezultatele alegerilor din Austria au scos la iveală, au confirmat, de fapt, o realitate care, în opinia mea, e de natură să ne îngrijoreze pe toți și despre care am scris de mai multe ori încă dinaintea alegerilor pentru Parlamentul European: ascensiunea extremismului, inclusiv de inspirație rusească și impactul potențial pe care acesta îl poate avea asupra Europei unite.
Pentru România și restul Europei, acest rezultat poate avea consecințe directe, mai ales în privința unei teme extrem de urgente și de costisitoare pentru noi: aderarea României la spațiul Schengen, dar și existența însăși a acestui acord!
Intrați AICI pentru detalii.