Austria abdică definitiv de la valorile europene!
Dacă ar fi avut cu adevărat ceva împotriva aderării României (și a Bulgariei) la spațiul Schengen, Austria a avut mult, foarte mult timp și pentru a se exprima. Nu a făcut-o pentru că, în realitate, aceste probleme nu există! Ar fi avut vreme inclusiv pentru a ridica fantasmagoricele probleme închipuite miercuri seara de către actualul cancelar austriac cu privire la activitatea firmelor austriece din țara noastră. Nu a făcut-o pentru că, desigur, firmele austriece din România au fost și sunt nu doar bine primite ci și foarte profitabile. Atunci de ce?
Pentru că, josnic și trist, au decis să piardă propriile alegeri locale, din sudul Austriei, pe tema migrației. Și vor pierde, cred eu, tocmai pentru că și în acest domeniu le livrează votanților austrieci minciuni. Minciuni, pe tot frontul. De la A la Z. Asta a făcut actuala coaliție de la Viena în atacul lor surprinzător, jignitor și fără temei la adresa României. Asta a făcut respectivul cancelar la adresa UE, a Comisiei Europene, a Parlamentului European și, în final, împotriva bunului simț.
Faptul că partidul domnului Nehammer se află pe locul trei în sondaje nu este problema României și, cu siguranță, nici a românilor. Și nu este problema UE. Dar, de la micimea disperării sale, iată că a făcut o problemă și nu doar pentru ei, sau pentru noi, ci pentru întreaga Uniune Europeană, unde se găsește izolat și, în curând, datorită minciunilor spuse fără să clipească, disprețuit.
Pentru că lumea știe, Europa știe, și o știe cu date oficiale, verificate și verificabile, că migrația ilegală în Austria nu vine din România ci vine pe ruta Balcanilor, prin Serbia și apoi prin Ungaria, Croația sau Slovenia. Europa știe de asemenea, lucru greu de ascuns, și ce bine le merge investitorilor austrieci din România. Dar, în acest moment, nici nu mai are rost să preluăm, sau să combatem inepțiile cancelarului austriac, pentru că asta sunt, inepții.
În acest moment, efortul nostru susținut trebuie să se îndrepte către consolidarea relației, a parteneriatului și a prieteniei noastre cu restul statelor membre UE. Pentru că acolo ne este locul, pentru că acestui spațiu comun îi aparținem, indiferent de aberațiile venite de la vremelnicii lideri de la Viena.
În acest moment trebuie să ne concentrăm și asupra noastră înșine: să devenim mai competitivi, puternici, mai buni pentru noi toți, într-o Românie a cărei vocație europeană nu au putut-o cenzura nici măcar deceniile de comunism și nu o va putea cenzura nici simpatia nedisimulată a lui Nehammer pentru Rusia lui Putin.
Drumul nostru european, și drumul Uniunii noastre, așa cum spun mereu și așa cum cred cu tărie, este unul permanent, este o luptă de fiecare zi, în care niciun eșec, mai ales eșecul în fața căruia suntem lipsiți de orice vină, nu trebuie să ne oprească. Și nu ne va opri.
Sunt de apreciat, la modul cel mai deschis, efortul liderilor europeni, susținerea lor, poziționarea lor de partea României și a adevărului. A fost încă o dovadă, dacă mai era nevoie, că partenerii noștri sunt cu adevărat partenerii noștri și că ne sprijină împotriva oricărui pigmeu politic, precum cancelarul Nehammer, pe care oricum proprii votanți îl vor trimite la un moment dat în subsolul istoriei, acolo unde merită.
Austria, prin guvernul ei, a abdicat în acest moment de la valorile europene și va avea nevoie de mult efort, la modul cel mai real, pentru a se reabilita în fața UE. Cum și în ce mod, vom vedea, la fel cum vom vedea și modul în care România trebuie să se poziționeze față de interesele europene ale Austriei.
Repet, prioritatea noastră nu trebuie să fie nici răzbunarea și nici discursul revanșard. Istoria are suficientă ironie și putere de a se răzbuna ea însăși pe cei care i se împotrivesc. Prioritatea noastră este consolidarea pe plan intern, iar asta se va vedea inclusiv atunci când, în puțini ani, vom depăși în sfârșit PIB-ul Austriei și, de asemenea, consolidarea poziției noastre în UE, unde suntem și doriți dar și apreciați.
Asta trebuie, cred eu, să reținem în urma eșecului Austriei de a fi o țară cu adevărat europeană. Faptul că România este și va fi, în pofida oricăror dificultăți, un stat pe care UE se bazează, la fel cum și noi ne bazăm pe Uniunea Europeană.
Gheorghe Falcă