Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Hillary Clinton a acceptat oficial nominalizarea din partea Partidului Democrat pentru prezidenţiale

Hillary Clinton a acceptat oficial - joi seara, la Philadelphia - nominalizarea din partea Partidului Democrat pentru alegerile prezidențiale din 8 noiembrie, ceea ce constituie o premieră pentru o femeie în istoria politicii americane.
 

Hillary Clinton a acceptat oficial nominalizarea din partea Partidului Democrat pentru prezidenţiale
Comentează 0

"Accept cu umilință, hotărâre și o încredere fără limite în promisiunea Americii nominalizarea voastră pentru președinția Statelor Unite!", a lansat fosta Primă Doamnă într-un tunet de aplauze.

Asigurând că va fi "președinta democraților, republicanilor, independenților", ea și-a adresat de la început alocuțiunea susținătorilor fostului său rival în alegerile primare, senatorul de Vermont, Bernie Sanders, care se revendică "democrat socialist".

"Vreau să-i mulțumesc lui Bernie Sanders. Și voi care l-ați susținut, aici și în toata țara, vreau să știți că v-am auzit", a declarat ea în fața celor circa 5.000 de delegați reuniți de luni la Philadelphia, în Pennsylvania.

Câteva zeci de delegați ai senatorului, îmbrăcați în tricouri de culoare verde-crud în chip de protest, ascultau în tăcere discursul. Dar unii agitau pancarte pe care scria "NO TPP", referindu-se la acordul de parteneriat transpacific negociat de mai mulți ani, căruia acesta i se opune ferm.

Când unii delegați și invitați au lansat sloganuri anti-Hillary, suporterii acesteia din urmă le-au acoperit imediat vocile.

Fosta secretar de stat nu a ratat ocazia de a lansa săgeți la adresa adversarului său republican, miliardarul Donald Trump, care fusese învestit săptămâna trecută la Cleveland (în Ohio, nord) și care vrea să salveze țara "el singur".

"Mai ales, nu credeți pe cineva care spune: 'Eu sunt singurul care poate să o facă'", a lansat fosta șefă a diplomației americane. "Acestea au fost cuvintele lui Donald Trump la Cleveland. Și aceasta ar trebui să ne alarmeze pe toți", a spus ea.

Omul de afaceri "vrea ca nouă să ne fie teamă de viitor și să ne fie teamă unii de alții", a subliniat Hillary Clinton. "Dar noi nu temem. Noi vom răspunde provocărilor așa cum am făcut-o întotdeauna."

"Noi nu vom construi un zid. În locul lui, vom construi o economie în care toți cei care vor un loc de muncă bine plătit pot să găsească unul",a continuat prima femeie care reprezintă un mare partid pentru a cuceri Casa Albă.

Sursa realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite