Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Gheorghe Falcă: „Un nou impuls pentru economia României: Planul european pentru energie accesibilă și acces la fonduri europene”

În contextul decarbonizării și competitivității europene, eurodeputatul Gheorghe Falcă a vorbit despre oportunitățile strategice pe care România le are. Comisia Europeană a lansat Strategia  - Acordul Industrial Curat și Planul de Acțiune pentru Energie Accesibilă, două inițiative esențiale pentru creșterea competitivității industriale, reducerea costurilor la energie și continuarea decarbonizării în întreaga Uniune Europeană, care au fost publicate astăzi de Comisia Europeană.

Gheorghe Falcă: „Un nou impuls pentru economia României: Planul european pentru energie accesibilă și acces la fonduri europene”
Comentează

„Europa are nevoie de o abordare structurală, nu doar de intervenții pe termen scurt, pentru a reduce prețurile la energie și pentru a stimula industria. Strategia lansată acum oferă tocmai acest lucru – o viziune pe termen lung care îmbină competitivitatea economică cu ambițiile climatice”, subliniază Gheorghe Falcă.

Eurodeputatul PNL precizează că România va avea multiple oportunități și beneficii prin această strategie: „Vorbim de acces la energie mai ieftină. Practic, Planul de Acțiune pentru Energie Accesibilă vizează scăderea facturilor la energie pentru industrie, întreprinderi și gospodării prin măsuri concrete, inclusiv accelerarea electrificării și extinderea pieței unice de energie. Apoi, industriile care au consum intensiv de energie vor beneficia de sprijin. Așadar, companiile românești din sectoarele energointensive vor beneficia de costuri mai mici la energie și de măsuri de decarbonizare care le vor permite să rămână competitive pe piața internațională.

Referindu-mă la materiile prime, implementarea Actului pentru Materii Prime Critice va deschide noi oportunități pentru România, inclusiv în ceea ce privește extracția și procesarea materiilor prime esențiale pentru tranziția verde și digitală. România are resurse importante și poate deveni un hub european pentru aceste materiale.

Noul cadru legislativ prevăzut de «Clean Industrial Deal» va permite acordarea de noi ajutoare de stat simplificate, cu reguli mai flexibile și aprobări rapide pentru măsuri care accelerează investițiile verzi și modernizarea industrială. Prin această strategie vorbim de o abordare pragmatică, de decizii curajoase care prioritizează competitivitatea economică. Totuși prin simplificarea legislației de mediu și asigurarea unui cadru fiscal mai prietenos pentru investiții, companiile românești vor putea beneficia de un context favorabil dezvoltării și inovării.

Această strategie deschide noi oportunități pentru România de a atrage investiții, de a dezvolta noi capacități de producție și de a contribui activ la tranziția verde a Europei. Reducerea birocrației, accesul la energie mai ieftină și sprijinul pentru extracția materiilor critice sunt doar câteva dintre beneficiile directe pentru economia noastră.”

 

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite