Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Gheorghe Falcă: „Sute de kilometri de autostrăzi și căi ferate modernizate, prin PNRR”

„Investițiile stau la baza Programului Național de Redresare și Reziliență”, a subliniat europarlamentarul Gheorghe Falcă (PNL/PPE), prezentând succint cele mai importante investiții din sectorul Transporturi.

Gheorghe Falcă: „Sute de kilometri de autostrăzi și căi ferate modernizate, prin PNRR”
Comentează 0

„Atunci când vorbim de transport vorbim în primul rând despre autostrăzi. În PNRR este prevăzută finanțarea a 429 km noi de autostrăzi construiți până cel târziu pe 30 iunie 2026, după cum urmează: A7 – Ploiești-Pașcani (319 km), A8 – Târgu-Mureș-Miercurea Nirajului și Leghin-Târgu Neamț (Moțca) (59 km), A1 – Marginea-Holdea (9 km), A3 – Nădășelu-Poarta Sălajului (42 km). De asemenea, la fel de important este și faptul că se vor instala cel puțin 30.000 de puncte de încărcare electrică, se vor construiri 18 locuri de parcare securizate de-a lungul autostrăzilor și se vor realiza perdele forestiere pe 625 hectare.

În al doilea rând, investițiile pentru calea ferată nu sunt deloc de neglijat. Rezumând investițiile din acest sector vom avea 315 km de cale ferată modernizați pentru o capacitate crescută cu 30 %, 110 km cale ferată electrificată, 2.426 km cale ferată reînnoiți pentru o creștere a vitezei cu 15 % (viteză medie de minimum 100 km/h), 17 proiecte de centralizare electronică pentru 111 stații feroviare cu o lungime totală de peste 973 km (ce va duce la o creștere a volumelor de trafic cu 10-15 % și va reduce semnificativ timpul de așteptare la trecerile rutiere la nivel cu calea ferată) până la 30 iunie 2026. Aici aș vrea să precizez că vor fi modernizate/ electrificate tronsoanele Arad – Timișoara – Caransebeș, Cluj-Napoca – Episcopia Bihor și vor fi electrificate/ reînnoite liniile Constanța – Mangalia și Videle – Giurgiu, București – Pitești”, a transmis Gheorghe Falcă.

În continuare, europarlamentarul s-a referit la investițiile în materialul rulant și metrou: „Vom avem investiții pentru material rulant electric nou - 20 rame electrice, trenuri de lung parcurs cu şase unități; 12 rame electrice cu hidrogen cu 3+1 unități; 55 de locomotive și 139 de vagoane modernizate, 16 locomotive electrice noi cu patru osii până la 30 iunie 2026, dar și construirea a 7,5 km metro în Cluj-Napoca (Sf. Maria – Europa Unită - 9 stații) precum și extinderea metroului București cu 5,2 km (Gara de Nord - Filaret - 6 stații) până la 30 iunie 2026”.

 

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite