Frumuseţea Valenciei, expusă în imagini la Consiliul Judeţean Arad (FOTO)
În prezenţa domnului Jose VINALS, Consulul Onorific al Spaniei la Timişoara, şi a domnului Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, astăzi în holul instituţiei a avut loc vernisajul expoziţiei „Culorile Valenciei – Comunitatea Valenciană şi Valencia: Peisaje şi Obiceiuri”.
Arădenii pot admira, într-o inedită expoziţie fotografică, frumuseţea oraşului Valencia şi împrejurimile acestuia. Cele peste 40 de lucrări expuse imortalizează frumuseţea locurilor, tradiţia culinară, obiceiuri, arhitectura, dar şi cadrul cultural care au făcut din Valencia una dintre cele mai frumoase regiuni ale Spaniei. Expoziţia a fost organizată cu sprijinul Asociația Via Rumania Cultura și a Consulatului Onorific al Spaniei la Timișoara.
Consulul Onorific Jose VINALS a prezentat expoziţia, subliniind că a adus în Arad „un strop din frumuseţea Valenciei, prezentată în aceste imagini care arată trecutul şi prezentul Spaniei, aspecte ale culturii şi identităţii noastre. Relaţia Spaniei cu România este una foarte bună, avem interese comune, foarte multe lucruri care ne apropie, iar prezenta expoziţie, ca un instrument artistic, nu face decât se ne apropie şi mai mult”. Expunerea Consulului Onorific a avut ca auditoriu şi elevi ai Liceului de Artă „Sabin Drăgoi”, care au asistat la o adevărată lecţie de istorie practică, de prezentare a Valenciei.
„Ne dorim să organizăm cât mai multe expoziţii în această locaţie, cea a Consiliului Judeţean Arad, pentru că ne dorim să oferim arădenilor un spaţiu creativ de socializare. Această expoziţie întregeşte, pe plan cultural şi artistic, ideea Consiliului Judeţean de apropiere şi interacţiune cu regiuni din Europa şi din lume. E o deschidere culturală, dar care poate fi transformată uşor într-un schimb de experienţe pe multe alte planuri: economic, administrativ, turistic”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.