Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Fetiţa ucisă a fost identificată. Tatăl vitreg este principalul suspect și a fost reținut

După o lungă cercetare, bănuielile autorităților s-au adeverit. Fetița a fost ucisă o persoană din familie. Pe baza unor teste ADN și reconstituirea chipului acesteia, anchetatorii au reușit să o identifice pe micuță, dar și pe tatăl ei vitreg, principalul suspect al crimei.Poliţiştii au reuşit, prin intermediul probelor ADN, să identifice copila şi să dea de familia ei. Mama fetei şi tatăl vitreg au fost duşi la audieri, iar bărbatul este şi principalul suspect în acest caz. 

Fetiţa ucisă a fost identificată. Tatăl vitreg este principalul suspect și a fost reținut
Comentează 1

Procurorii au făcut public un detaliu cheie din anchetă, anume faptul că fetiţa ţinea în pumn un fir de păr de 20 de cm în lungime. 

Procurorii de la Parchetul Tribunalului Arad au reconstituit figura copilului ucise și incendiate, din Arad, și au făcut publice mai multe fotografii cu reconstrucția pentru a cere ajutorul în identificarea acestuia. Conform datelor anchetatorilor, este vorba despre o fetiță care are vârsta de 5-6 ani, înălțime 110-120, ochi căprui și păr șaten cu lungimea de aprox. 25 cm.

Cercetările, initial desfășurate pentru omor și profanare de cadavre, au fost extinse pentru violență domestică, ancheta fiind tot in rem. Extinderea investigației are loc în contextul în care polițiștii nu au nicio sesizare privind dispariția vreunui copil cu semnalmentele victimei.

Cadavrul a fost descoperit la marginea cartierului arădean Bujac, în apropiere de un cimitir, iar moartea a fost provocată de o lovitură în cap cu un corp contondent, relevă raportul expertizei medicale.

O rudă a copilei a mers la Poliţie şi a spus că l-a auzit pe cumnat (suspect) că fata a căzut. S-a speriat când a văzut poza fetiţei la televizor. Criminaliştii au ridicat mai multe probe din casa suspectului. Bătaia ar fi avut loc în casa conjugală, apoi fetița a fost dusă pe câmp. 

"În cauză s-a început urmărirea penală „in rem” sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor, faptă prev. de art.188 al.1 C.pen, profanarea de cadavre sau morminte, faptă prev. de art.383 al.1 C.pen. cu aplic. art.38 al.1 C.pen. privind concursul real de infracţiuni. Prin ordonanţa din data de 01.11.2021 s-a dispus extinderea cercetărilor privind infracţiunea de violenţă în familie, prev. de art. 199 al. 1 C.p. în condiţiile art. 188 al. 1 C.p. şi profanare de cadavre sau morminte, prev. de art. 383 al. 1 C.p., cu aplic. art. 38 al. 1 C.p.", arată un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Citește și: Ucigașul fetiței a recunoscut crima în fața anchetatorilor! Cum a murit fetița ucisă de concubinul mamei sale

                Cum arată fetiţa ucisă cu bestialitate găsită în Bujac (IMAGINI nerecomandate minorilor)

                Cadavrul secționat al unui copil a fost găsit lângă cimitirul din Bujac


Scrie un comentariu

trimite