Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Fată de 21 de ani moartă în BMW lovit de tren la Ineu

Fată de 21 de ani moartă în BMW lovit de tren la Ineu
Comentează 9

În seara zilei de 24 decembrie, adică în ajunul Crăciunului, în jurul orei 21,30,un autoturism BMW a fost lovit de trenul  Interregio în Orasul Ineu, la trecerea de nivel cu calea ferată (fără bariere, ci doar Crucea Sfântului Andrei) din cartierul Colonie. A intervenit Detașamentul Ineu cu o autospecială de descarcerare, Ambulanța Ineu și SMURD TIM.

A fost găsită o victimă încarcerată si alte trei persoane ieșite din mașină.

Din primele informații călatorii nu au avut nici un fel de probleme, în schimb șoferul autoturismului, o fată de 21 de ani, A. C. de loc din satul Chier, de lângă Ineu, a fost găsită inconștientă. Celelalte persoane, care au apucat să iasă din mașină, prezintau diferite traumatisme.

S-a acționat pentru descarcerarea fetei, apoi s-au efectuat manevre de resuscitare, întrucât victima era în stop cardiorespirator. În cele din urmă a fost declarat decesul, după cum ne-a relatat maior George Pleșca, din partea ISU Arad.

Tânăra decedată în accident juca fotbal la Piroș Security Lioness!

Foto: ISU Arad
 

Galerie foto (2)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite

9 Comentarii

  1. Marcel 25 Dec 2020 22:47
    Oare câte persoane au murit la intersecția aia? Pentru Alice, atât i-a fost îngăduit sa trăiască. Pe acolo i-a fost drumu spre cer
    raspunde
  2. Lazlo Fery 25 Dec 2020 09:25
    Spaga de la examenul auto ? Euforia ? BMW ? Graba ? ...... etc Sau toate la un loc ?
    raspunde
    • Anton 25 Dec 2020 17:49
      Ba, Lazlo ăsta, daca esti un ofticat si si chef sa spui vorbe in vant, mai bine abtine-te, toata lumea s-a saturat de oameni ca tine sa judece fara sa stie, mai bine taci daca nu esti informat.
      raspunde
    • Iancu 25 Dec 2020 14:58
      Ce legătură are cu faptul ca e vorba de un BMW?! Atâta frustrare zace în voi încât aproape va bucurați când vedeți bmw/audi implicate în accidente
      raspunde
  3. Sorin 25 Dec 2020 02:22
    Nu era trecerea catre Sicula ci trecerea din colonie, cartier al orasului, trecerea catre sicula are bariere.
    raspunde
  4. Mihoc 25 Dec 2020 01:26
    Accidentul a avut loc la ora 21 si vreo 20 minute eram in acel tren masina a fost tarata pur si simplu vreo 150 m de la intersectia din colonie(Ineu) ceilalti trei tineri dintre are era si o tanara nu aveau traumatisme fizice doar sperietura puternica care au suferit-o. Toate acestea din cauza neatentiei.pacat caci avea toata viata inainte.
    raspunde

trimite