Fabrica din Arad care a ajuns de la insolvență la profit de 12 milioane euro și aproape 2500 de angajați
Producătorul de material rulant Astra Rail Industries, ce controlează fabricile de vagoane Astra Vagoane Arad, Romvag (Caracal) şi Meva (Turnu Severin), cu un istoric de peste 100 de ani în producţie, a finalizat anul trecut cu afaceri de 704 milioane de lei (160 mil. euro), în creştere cu 15,5% faţă de anul anterior.
Compania Astra Rail a trecut prin momente de glorie, dar şi decădere, de la insolvenţă, la restrucurări masive şi imposibilitatea de achitare a datoriilor, până la contracte de 2.000 de vagoane de marfă în Europa, scrie Ziarul Financiar.
Investitorul german Thomas Manns a preluat fabricile în 2012, le-a relansat pe piaţa europeană, iar anul trecut a cedat un pachet majoritar către americanii de la Greenbrier, gigant cu afaceri de circa 3 miliarde de dolari anual din producţia de vagoane.
Americanii au preluat pachetul majoritar al Astra Rail în urma unei tranzacţii de 60 de milioane de euro.
Cele trei fabrici, ce se întind pe 357.000 de metri pătraţi, au o capacitatea de producţie de 5.000 de vagoane de marfă pe an, cea mai mare capacitate din Europa, potrivit datelor de pe site-ul companiei Astra Rail.
Profitul net al companiei a fost, anul trecut, de 54 milioane de lei (12 mililioane euro), iar numărul de angajați a ajuns la 2.470.
În ceea ce privește forța de muncă, reprezentanții din Arad ai companiei au declarat, cu mai multe ocazii, că nu găsesc muncitori calificați și rămân cu zeci de posturi neocupate.
Încă din 2013, angajările se fac permanent, pentru că mulți salariați care câștigă experiență aleg să plece din țară, unde aceste meserii sunt plătite cu mii de euro. De exemplu, în 2014 s-au făcut cele mai multe angajări, 1700 de oameni, dar 580 au plecat. În 2015, 505 oameni au fost angajați, iar 735 au plecat, majoritatea în alte țări.