Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

EŞEC cu o contracandidată la evitarea barajului: Chindia Târgovişte – UTA 2-1

UTA înregistrează un nou eşec în play-out-ul Ligii I, de data aceasta în jocul disputat cu Chindia Târgovişte, echipă cu care se bate pentru evitarea barajului. Jucătorii arădeni pierd cu 2-1 partida disputată astăzi şi rămân pe poziţia a VIII-a în play-out, cu doar 18 puncte, la un punct de FC Argeş, care deocamdată se află pe loc de retrogradare directă, unde sperăm să şi rămână la finalul campionatului. În schimb, gazdele adună 22 de puncte şi ajung tot la un punct, dar de evitarea completă a emoţiilor.

EŞEC cu o contracandidată la evitarea barajului: Chindia Târgovişte – UTA 2-1
Comentează 1

Partida începe într-o atmosferă de Liga a II-a, care începe la ora 14, cu puţini suporteri în tribunele stadionului „Ilie Oană” din Ploieşti, şi continuă cu două echipe care practică un joc plictisitor, de natură să-i facă pe spectatorii neutri să închidă televizorul sau să schimbe pe alt canal.

Se fac greşeli, şi de o parte şi de alta, gazdele au o posesie mai bună, iar UTA pare debusolată. Elevii lui Laszlo Balint au o ocazie în minutul 13, prin Ubbink care trage de la distanță, dar Căbuz nu poate fi păcălit. În minutul 19 însă, gazdele aveau să înscrie prin Daniel Popa execută foarte bine o lovitură liberă, mingea prinde efect, ocoleşte zidul şi intră în plasă prin stânga lui Kucher, prins pe picior greşit. Bătrâna Doamnă continuă să joace fără niciun orizont, iar în minutul 30, Chindia putea să-şi majoreze avantajul de pe tabelă. Neguț şutează cu efect de la marginea careului, dar Kucher nu poate să fie păcălit de această dată. În minutul 36, acelaşi Neguţ este din nou în faţa golului. Acesta primeşte de la Popadiiuc, scapă singur cu portarul, dar în momentul șutului este blocat de ucrainean. Până la finalul primei reprize, ar mai fi de remarcat, în minutul 44, şutul lui Abeid din careu şi şutul lui Ubbink din minutul 45+2. Prea puţin pentru o echipă care joacă cu o contracandidată directă la evitarea barajului.

Un alt meci după pauză

Repriza secundă vine însă cu o schimbare în bine a jocului prestat de cele două combatante. Echipele sunt mai active, fac greşeli mai puţine, au mai multe ocazii...

Prima fază demnă de remarcat aparţine tot gazdelor, în minutul 51. Atanase execută o lovitură de colţ, iar Dumnitrașcu loveşte cu capul de la distanță. Balonul ajunge însă în brațele lui Kucher. Arădenii nu se lasă şi reuşesc să egaleze, în minutul 54 prin Rareş Pop. Tânărul jucător al UTA-ei primeşte pe culoar de la Cascini şi înscrie cu un şut sănătos. Arădenii putea prelua conducerea pe tabelă în minutul 60. Roger trimite pentru Rareş Pop, iar Celea este la un pas de autogol. Din păcate însă, cei care aveau să înscrie două minute mai târziu aveau să fie jucătorii Chindiei. Daniel Popa primeşte de la Popadiuc şi marchează cu un șut la colțul lung, în timp ce Benga şi Chindriş, pe lângă care a trecut mingea pasată pentru vârful gazdelor, privesc neputincioşi.

Din păcate, până la final, jucătorii UTA-ei sunt neputincioşi în atac şi arădenii pierd confruntarea cu una dintre contracandidatele la evitarea barajului. Acum, singurele obiective realizabile par a rămâne evitarea ultimelor două poziţii, care duc direct în B şi... Cupa României.

Echipele trimise pe teren

În cele ce urmează vă prezentăm echipele trimise pe teren de cei doi principali, Toni Petrea, respectiv Laszlo Balint.

Chindia: Căbuz – Căpușă, Boldor (Corinuş), Celea, Dumitrașcu – Dulca, Akhmatov (Vorobjovas) – Atanase (Șerban), Popadiuc (Buş), Neguţ – Popa (Cooper). Rezerve: D. Moldovan – Orozco, Corinus, Vorobjovas, Perianu, Șerban, Mihaiu, Buș, Cooper.

UTA: Kucher – Vukcevic (Benzar), Chindriș, Benga, Abeid (Otele) – Batha, Cascini (Miloşevic) – Pop (Șteau), Ubbink (Stahl), Roger – Postolachi. Rezerve: Iacob – Benzar, Hoxhallari, Anton, Șteau, Otele, Stahl, Barbosa, Milosevic.

Partida a fost condusă la centru de  Ionuț Coza, ajutat la cele două tuşe de Radu Ghinguleac şi Stelian Slabu, arbitru de rezervă fiind Ovidiu Robu, în timp ce în Camera VAR s-au aflat Iulian Dima și Andrei Moroiță. În ceea ce-i priveşte pe observatori, aceştia au fost Andrei Ioniţă (FRF) şi Constantin Stătescu (LPF).

Sursa foto: Facebook UTA Arad

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite