Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Emisiunile de titluri de stat pentru populație continuă și luna aceasta

Ministerul de Finanțe anunță că emisiunile de titluri de stat pentru populație continuă și luna aceasta. Noile emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului Tezaur, au scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% și, respectiv, 5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile. 

Emisiunile de titluri de stat pentru populație continuă și luna aceasta
Comentează 0

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

  • în perioada 02 – 31 mai 2019 de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului;
  • în perioada 02 – 30 mai 2019 prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, din mediul urban, iar în perioada 02 – 29 mai 2019 din mediul rural.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni. 
Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere. 
Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. 
De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. 
În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea. 
Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe tot parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni iar maturitățile vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori. 
De menționat că, această alternativă de economisire a Ministerului Finanțelor Publice se bucură de un interes crescut al românilor. În primele patru luni ale anului 2019 peste 26.000 de români au investit în titluri de stat mai mult de 1,4 miliarde de lei. Cele mai multe subscrieri au fost făcute în București, Prahova, Cluj şi Argeş. 
Prospectul de emisiune, și orice eventuale modificări ale acestuia, se publică pe http://www.mfinante.rowww.datoriepublica.mfinante.gov.rohttps://www.comunicatii.gov.ro,https://www.posta-romana.ro . 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite