Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Elevii reprezentanți din întreaga țară și-au ales noii lideri

Consiliul Elevilor este structura care reprezintă drepturile și interesele elevilor la nivel școlar, județean și național, asigurându-se de bunul mers al actului educațional și de respectarea prevederilor stipulate în Statutul Elevului.

Elevii reprezentanți din întreaga țară și-au ales noii lideri
Comentează 0

Consiliul Național al Elevilor este structura reprezentativă a elevilor din întreaga țară, având și rolul de de for consultativ al Ministerului Educației Naționale. În perioada 27-30 iulie a avut loc Adunarea generală ordinară a structurii, la Iași, actuala Capitală a Tineretului din România.

În cadrul evenimentului, reprezentanții elevilor din întreaga țară și-au ales noii lider, stabilind, de asemenea, inițiativele pe care structura le va implementa pentru a contribui la perfecționarea calității sistemului educațional românesc, respectiv la asigurarea unui mediu propice dezvoltării elevilor pe plan personal și profesional.

Cu scopul de a candida pentru o funcție vacantă în cadrul Biroului executiv, elevii trebuie să aibă cel puțin un an experiență într-una dintre structurile Consiliului Elevilor anterior menționate, să ocupe funcția de președinte al structurii de reprezentare a elevilor din județul lor și, de asemenea, să înmâneze un dosar de candidatură, care ulterior este evaluat de către Comisia Națională de Concurs și Validare. Dosarul include, printre altele, o scrisoare de recomandare, un plan de acțiune și o strategie de dezvoltare, pe baza cărora candidatul își expune viziunea și demonstrează reperele candidaturii sale, competențele deținute în acest sens. Elevii care trec de această etapă urmează să își susțină discursul de candidatură în fața Adunării generale, prezentându-și viziunea asupra mișcării de reprezentare a elevilor la nivel național, intrând ulterior într-o procedură democratică de vot.

Pentru funcția de președinte au candidat Antonia Pup (președinte al Consiliului Județean al Elevilor Timiș) și Tasnim Chazli (președinte al Consiliului Județean al Elevilor Constanța). În urma procesului electoral, Antonia Pup a obținut votul de încredere al Adunării generale pentru a deveni liderul forului reprezentativ al elevilor din întreaga țară.

Pentru funcția de secretar executiv al departamentului de organizare internă a candidat elevul Ștefan Manea, președinte al Consiliului Județean al Elevilor Mureș. Pentru funcția de secretar executiv al departamentului de educație și comunicare (relații externe) a candidat președintele Consiliului Județean al Elevilor Dolj, Andra-Maria Ion. În urma procedurii de vot, cei doi elevi au fost aleși pentru a ocupa funcțiile vacante.

Pentru posturile vacante de vicepreședinte au candidat elevii: Andreea Păun (președinte al Consiliului Județean al Elevilor Vrancea), Rafael Barac Bologa (președinte al Consiliului Județean al Elevilor Suceava), Tudor Alexandru Panait (președinte al Consiliului Municipal al Elevilor București) și Octavian Sandu (președinte al Consiliului Județean al Elevilor Iași). Toți candidații au fost aleși, în urma votului exprimat de către Adunarea generală.

De asemenea, Tasnim Chazli (președinte al Consiliului Județean al Elevilor Constanța) și Rareș Voicu (președinte al Consiliului Județean al Elevilor Brăila) își păstrează posturile de vicepreședinți ai structurii.

În perioada 5-9 august, vechea și actuala componență a Biroului executiv se vor întâlni la Timișoara, acolo unde vor fi stabilite noile direcții de acțiune ale structurii pentru următorul mandat, în concordanță cu viziunea expusă de liderii elevilor.

În contextul actual, reprezentarea elevilor este un factor vital în procesul de democratizare a relațiilor din mediul școlar, de creștere a calității actului instructiv-educativ și combatere a practicilor incorecte care, din păcate, deseori ajung să guverneze educația din unele școli. Se dă, așadar, startul unui nou an în care toate eforturile reprezentanților elevilor se vor concentra în jurul aceluiași ideal: un sistem de învățământ performant, eficient, centrat pe beneficiarii săi primari.

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite