Elev lovit de mașină pe trecerea de pietoni
În dimineața zilei de 10 ianuarie 2022, în jurul orei 7,15, pe strada Victoriei, din Arad, a avut loc un accident rutier.
Din primele cercetări, a reieșit că un bărbat de 59 de ani, din Șagu, în timp ce conducea un autoturism dinspre Piața UTA spre Piața Spitalului, a acroșat un minor, angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni, în zona unei unități de învățământ. Este vorba despre Colegiul Național „Vasile Goldiș”. În urma impactului, minorul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijri medicale, fiind rănit ușor, la prima vedere. Elevul de 14 ani era conștient și cooperant, prezenta un traumatism cranian și contuzie la gambă și a fost transportat la UPU pentru investigații suplimentare.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă, urmând ca, în funcție de concluziile medico-legale să fie luate măsurile legale.