E. ON-ul, subiect aprins în CLM
Consilierii municipali arădeni s-au întrunit joi într-o ședință ordinară. Nu mai puțin de 20 de proiecte de hotărâre au fost pe ordinea de zi, unul dintre acestea a fost amânat din lipsă de cvorum.
Mai multe proiecte de hotărâre care vizau E.ON-ul au ținut capul de afiș al ședinței.
Acestea făceau referire la aprobarea dreptului de uz și de servitute pentru diferite suprafețe de teren care aparțin orașului, dar pe care legea obligă administrațiile să le pună la dispoziția companiei private.
Mai multe discuții pe această temă au ocupat o bună parte a ședinței de azi. Cu toate că E.ON nu plătește pentru aceste drepturi, municipalitatea trebuie, conform legii, să le onoreze.