Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Dragnea, prins iar cu minciuna. Ce spun procurorii

Liviu Dragnea, prins din nou cu minciuna. Potrivit unor surse Realitatea TV, plângerea sa împotriva jurnalistului Mircea Marian i-a fost restituită, pentru că nu îndeplinea condițiile minimale pentru o astfel de reclamație. Cu toate acestea, șeful PSD a declarat că nu mai are încredere în Justiție, pentru că nu a mai aflat nimic despre plângerea sa.

Dragnea, prins iar cu minciuna. Ce spun procurorii
Comentează 0

”Eu am facut o plângere penală domnului Mircea Marian, în 2017, care a incitat public. La Parchet. Nici până în ziua de azi nu am primit nimic. Și am făcut-o mi se pare, în februarie. De ce să mai fac sesizare acolo? Făcusem deja una. Însemna să repet o altă cerere la Parchet și să nu facă nimic. Nici până azi, la un an și jumătate, nu am primit nimic. Domn'e, nu ne interesează... S-a făcut vreo cercetare? Nu s-a făcut nimic. Nimic", declara Dragnea.

Potrivit unor surse, plângerea a fost depusă la Parchetul General în anul 2017 și trimisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Aici a fost analizată și restituită lui Liviu Dragnea, pe motiv că nu îndeplinea condițiile. Din aceleași surse, Dragnea nu a mai făcut o altă sesizare cu același obiect. Conform procedurii, Liviu Dragnea trebuie să fi fost înștiințat. 

Sursa

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite

Nici un comentariu!

Momentan nu exista nici un comentariu, doriti sa adaugati unul??

Scrie un comentariu