DNA cere un nou aviz de urmărire penală pentru Gabriel Oprea
Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, cere sesizarea Senatului pentru începerea urmăririi penale față de Gabriel Oprea, în dosarul în care sunt cercetați foști șefi ai DIPI.
Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Gabriel Oprea, senator în Parlamentul României, la data faptei, viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârșirea unei infracțiuni de abuz în serviciu.
"La data de 13 iulie 2015, Oprea Gabriel, în calitate de ministru de Interne și ordonator de credite, cu ajutorul suspecților Nicolae Gheorghe, secretar de stat în cadrul Departamentului de Informații și Protecție Internă și Pavel Gabriel-Nicolae, șef al serviciului juridic, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale acestei structuri de poliție și a aprobat achiziția unui autoturism Audi A8 în scopul declarat al asigurării protecției demnitarilor.
Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziționarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne, strict la situații legate de folosirea lor în activități de urmărire penală a infracțiunilor de corupție.
Ca urmare a încălcării atribuțiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei.
În perioada 21 august – octombrie 2015, ministrul de Interne a beneficiat de folosința exclusivă a autoturismului Audi A8, achiziționat în modalitatea de mai sus", se precizează într-un comunicat DNA.
De asemenea, fostul ministru de Interne şi senator Gabriel Oprea mai este acuzat într-un alt dosar de abuz în serviciu, pentru însoţirea deplasărilor sale de echipaje ale Poliţiei Rutiere, serviciu de care ar fi beneficiat ilegal şi procurorul general Tiberiu Niţu, în baza unui protocol.
Potrivit DNA, Oprea se face vinovat de două infracţiuni de abuz în serviciu, una constând în folosirea resurselor umane şi materiale ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) pentru a asigura, în mod nelegal, însoţirea deplasărilor efectuate în perioada în care era ministru cu echipaje ale Poliţiei Rutiere, iar cealaltă constând în încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general, Tiberiu Niţu, a beneficiat, în mod nelegal, de însoţirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale Poliţiei Rutiere.
Sursa romaniatv.net