Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Tiberiu Niţu, URMĂRIT PENAL: "Am avut un dispozitiv de protecţie corespunzător funcţiei de procuror general"

Fostul procuror general Tiberiu Nițu a ajuns, marţi dimineaţă, în jurul orei 8.00, la DNA, unde a fost citat de procurori. Anchetatorii i-au adus la cunoştinţă lui Niţu că este urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu, în dosarul privind folosirea coloanelor oficiale. Acesta nu a venit însoţit de avocat.

Tiberiu Niţu, URMĂRIT PENAL:
Comentează 0

Fostul procuror general Tiberiu Nițu a declarat la ieșirea din sediul DNA, că a beneficiat de un dispozitiv de însoțire și protecție, proporțional cu riscul pe care îl presupune funcția pe care a exercitat-o. 

"Nu am solicitat si nu am avut niciodata coloana oficiala. Nivelul de protectie care se asigura oricarui demnitar in functie de responsabilitatile pe care acesta le are si modalitatea efectiva de punere in aplicare a masurilor de protectie, nu este in atributul beneficiarului protectiei, ci a institutiilor specializate ale statului.

Potrivit legii, SPP poate solicita sprijin altor autoritati ale statului, inclusiv Ministerului Afacerilor si Internelor, atunci cand considera necesar, pentru protectia deminitarului.

A fost incheiat un protocol la initiativa MAI si a Inspectoratului General al Politiei Romane, nu am solicitat eu intocmirea unui protocol, dar nu dau mai multe detalii. Atat vreau sa va spun, ca am avut un dispozitiv de insotire si protectie, proportional cu riscul pe care il presupune exercitarea functiei de procuror general", a spus Tiberiu Niţu.

Fostul procuror general al României Tiberiu Niţu are calitatea de inculpat în dosarul în care a beneficiat ilegal de coloană oficială. Procurorii DNA susţin că Niţu a semnat un protocol între Ministerul Afacerilor Interne şi Parchetul General, în urma căruia a beneficiat, în perioada aprile 2014 - octombrie 2015, de un echipaj de poliţiei în deplasările de acasă la birou. 

Este prima dată când un fost procuror general este citat de procurorii DNA.

Tiberiu Nițu și-a dat demisia din funcția de procuror general al României după ce numele său a fost implicat în scandalul legat de folosirea coloanei oficiale. În dosarul deschis de DNA pe numele lui Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, se arată că procurorul general ar fi beneficiat în mod nelegal de coloană oficială. Potrivit unor surse judiciare, Tiberiu Nițu ar fi beneficiat de aproximativ 700 de deplasări însoțit de coloana oficială, din aprilie 2014 până în octombrie — noiembrie 2015.

În comunicatul transmis de Parchetul General, Tiberiu Niţu a precizat că este un "gest de responsabilitate şi onoare'' în contextul în care numele său este asociat cu "în mod artificial cu o situaţie de natură să aibă consecinţe asupra imaginii instituţiei".

El susţine că nu a solicitat şi nu a beneficiat de coloană oficială în sensul în care această noţiune este definită prin lege şi că i s-a asigurat un dispozitiv de însoţire şi protecţie. "Stabilirea unui anumit nivel de protecţie pentru diverse categorii de demnitari şi punerea în practică a măsurilor de protecţie sunt atributul instituţiilor specializate ale statului şi nu al beneficiarului protecţiei", mai transmite Tiberiu Niţu.

Acesta susţine că "măsurile de protecţie asigurate procurorului general al României de către instituţiile specializate ale statului sunt proporţionale cu riscurile potenţiale la care acesta este expus în exercitarea anumitor atribuţii de serviciu, astfel cum acestea sunt prevăzute de legislaţia în vigoare". 

Tiberiu Niţu era procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din 16 mai 2013. El a fost numit pe această funcţie pe o perioadă de trei ani.

Gabriel Oprea, urmărit penal pentru două fapte de abuz în serviciu

Şi fostul vicepremier și ministru de Interne Gabriel Oprea este urmărit penal pentru două fapte de abuz în serviciu în dosarul privind folosirea coloanelor oficiale.

"Luând cunoștință de rezultatele supunerii la vot, de către plenul Senatului, la 3 februarie 2016, a cererii transmise de DNA (cerere de încuviințare a urmării penale), procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale față de Gabriel Oprea, în prezent senator, care a îndeplinit funcțiile de viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, pentru infracțiunile de: abuz în serviciu constând în folosirea resurselor umane și materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, în mod nelegal, însoțirea deplasărilor efectuate de ministru cu echipaje ale poliției rutiere și abuz în serviciu constând în încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a beneficiat, în mod nelegal, de însoțirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale poliției rutiere", se arată într-un comunicat al DNA.

Deschiderea anchetei de către DNA a urmat accidentului din 20 octombrie 2015, în care poliţistul Bogdan Cosmin Gigina (28 de ani) de la Brigada Rutieră a Capitalei a murit după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe Bulevardul Ştirbei Vodă din Capitală, în timp ce asigura deplasarea coloanei oficiale a ministrului Gabriel Oprea.

Sursa romaniatv.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite