Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

D.J.S.T. Arad a lansat "Concursul local de proiecte de tineret 2016"

D.J.S.T. Arad a lansat
Comentează 0

Ministerul Tineretului şi Sportului organizează prin D.J.S.T. ARAD "Concursul local de proiecte de tineret 2016", în perioada 18 mai - 15 iulie 2016. Tema concursurilor este "stimularea implicării tinerilor la viaţa societăţii".

Aplicanţii eligibili sunt organizaţiile neguvernamentale nonprofit (ONG) înfiinţate legal şi cu sediul în România, respectiv asociaţii, fundaţii şi federaţii, constituite şi care funcţionează conform prevederilor O.G. nr. 26/2000 cu modificările şi completările ulterioare.

Proiectele se pot depune în fiecare zi lucratoare în perioada 18 mai - 16 iunie 2016, între orele 8.00-16.00, la secretariatul D.J.S.T. ARAD din Arad, str.Lucian Blaga, nr.20, sau prin poştă. Nu se vor lua în considerare proiectele sosite la sediul DJST Arad, prin poştă sau depuse, înregistrate după data de 16 iunie 2016, ora 16.00.

Dupa înregistrare, proiectele vor trece prin următoarele etape:

  • etapa de selecţie, eliminatorie, fără punctaj: 17 -21 iunie 2016;
  • afişarea rezultatelor etapei de selecţie, eliminatorie, fără punctaj: 22 iunie 2016;
  • depunerea clarificărilor şi completărilor: 23 iunie - 29 iunie 2016;
  • verificarea clarificărilor şi completărilor depuse: 30 iunie - 01 iulie 2016;
  • afişarea rezultatelor etapei de selecţie, eliminatorie, fără punctaj: 01 iulie 2016;
  • etapa de selecţie pe bază de punctaj: 01 iulie - 05 iulie 2016;
  • afişarea rezultatelor: 06 iulie 2016;
  • depunerea contestaţiilor:07 - 08 iulie 2016;
  • analiza contestaţiilor: 11- 14 iulie 2016;
  • afişarea rezultatelor finale: 15 iulie 2016;


Se vor finanța proiecte de tineret derulate în perioada 27 iulie - 13 noiembrie 2016.

Bugetul alocat Concursului local de proiecte de tineret 2016 la nivelul DJST Arad este 30.240 lei, cu o limită maximă pe proiect de 10.000 lei. Această limită poate fi extinsă cu 2.000 lei, care pot fi alocaţi pentru activităţi de formare pentru membrii organizaţiei şi voluntarii ei, având ca obiectiv dezvoltarea organizaţională (ajungându-se la proiecte cu buget maxim de 12.000 lei).

Detalii suplimentare referitoare la concurs şi metodologia, se pot obţine de pe site-ul Ministerului Tineretului şi Sportului, www.mts.ro, şi de pe site-ul direcţiei, www.djstarad.ro.

Informaţii suplimentare cu privire la Concursul local de proiecte de tineret 2016 se pot solicita la adresa de mail: djst.arad@mts.ro.


Scrie un comentariu

trimite